Ce cale alegi?

Pune-ţi imaginaţia la lucru pentru câteva momente. Imaginează-ţi că viaţa ta s-a încheiat şi eşti condus într-o cameră mică. Sunt două scaune în acea cameră, unul pentru tine şi unul pentru Dumnezeu (scaunul cel mai mare) şi mai este în cameră şi un videocasetofon. Dumnezeu introduce o casetă în videocasetofon. Pe casetă scrie numele tău şi are o etichetă pe care scrie Ce ar fi putut fi.

Imaginează-ţi că vezi pe casetă tot ceea ce ar fi putut face Dumnezeu cu viaţa ta dacă I-ai fi dat voie.
Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu resursele tale financiare dacă ai fi avut încredere în El şi ai fi fost generos. Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu talentele tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să îndrăzneşti. Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu relaţiile tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să fii cu totul loial şi cu totul iubitor. Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu caracterul tău, dacă ai fi îndrăznit să-ţi mărturiseşti păcatele, să recunoşti ispita şi să cauţi creşterea.
Nu ştiu dacă Dumnezeu ne va arăta fiecăruia dintre noi o astfel de casetă. Dar ştiu că dacă mă gandesc serios la cât de departe sunt de ceea ce aş fi putut deveni, imi vine să-mi smulg părul din cap.
Dar ştiu că vreau ca viaţa mea să ajungă cât mai aproape de viaţa pe care mi-a pregătit-o Dumnezeu. Ştiu că aceasta e singura mea şansă şi ştiu că vreau să micşorez cât pot prăpastia dintre ce voi fi şi ce aş fi putut să fiu. Ştiu că atâta timp cât trăiesc, nu este prea târziu - pentru că am ziua de azi. Ştiu că vreau să-I cer lui Dumnezeu porunci, nu garanţii, pentru că atunci când Dumnezeu porunceşte, El dă şi puterea necesară şi stiu că într-o zi voi vedea că a meritat.

Extras din ''Dacă vrei să umbli pe apă trebuie să cobori din barcă'' de John Ortberg

Capodopera creaţiei divine

Ce lucrare desăvârşită este sistemul nervos uman! Fiecare din organele corpului omenesc marturiseşte despre înţelepcinea divină a Creatorului .Fiecare dintre ele este în sine o operă de artă pe care nici o minte omenească n-ar fi putut-o concepe. Dintre toate insă, capodopera întregii creaţii dumnezeieşti este incomparabilul sistem nervos uman.

Dacă i-am cauta vreo asemănare în realizările omeneşti ar trebui să-l comparăm cu un uriaş complex telefonic. Dintr-un sector central (creierul cu milionale lui de celule) milioane de căi de comunicare se îndreaptă spre fiecare dintre organele motoare, şi dincolo de ele până la nivelul pielii unde se răsfiră încă o dată pentru a forma o vastă reţea terminală.

Orice gând elaborat în creier poate produce impulsuri care sunt dirijate apoi corect pe trasee nervoase înspre orice zonă a organismului. Şi invers, orice senzaţie sau stimul primit din partea mediului înconjurator este colectat şi transmis instantaneu pe aceleasi trasee nervoase înspre “analizatorul” central. Un continuu dute-vino într-un sistem de decizie-comunicare-informare perfect elaborat.

În afara creierului şi a măduvei spinării care constituie sistemul nervos central mai există şi sistemul nervos autonom (reflex), numit şi al “vieţii vegetative” compus în esenţă din fibre nervoase situate de-alungul coloanei vertebrale. Acesta comandă activităţile spontane ale organelor interne, ale vaselor şi glandelor şi influenţează de asemenea şi metabolismul, circulaţia şi respiraţia.

În realitate, cele doua sisteme nervoase, sunt strâns legate între ele şi deci interdependente. Toate funcţiile de ordin fizic depind în mare măsură de evoluţia şi condiţia stării noastre psihologice.

Cu adevărat o operă de artă unică! Rămânem muţi de admiraţie în faţa acestei minunăţii, pe care n-o putem nici cuprinde, nici stăpâni şi exclamăm odată cu psalmistul David: “Te laud ca sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletel meu lucrul acesta” (Psalm 139:14).

Este de la sine înţeles că un ansamblu atât de complex reacţionează cu maximum de sensibilitate faţă de tot, inclusiv şi faţă de ceea ce îi dăunează. Nervii pot fi obosiţi nu numai printr-o suprasolicitare psihică sau intelectuală, nu numai printr-o supraexcitare datorată consumului de alcool sau tutun, ci şi prin tulburări de ordin lăuntric, prin tensiuni psihologice nesănătoase - în special atunci când omul este stăpânit de resentimente sau temeri.

Duşmanul ereditar al omului, ne’mpăcatul şi ne’nduplecatul satan, ştie şi el toate acestea şi de aceea unele dintre atacurile sale preferate sunt îndreptate asupra sistemului nostru nervos. “El joacă pe nervii noştri ca pe clapele unui pian”. Pe un instrument atât de sensibil, pregătit de Dumnezeu pentru armonii şi partituri cereşti, el reuşeşte adesea să producă disonanţe devastatoare.

Trebuie să ne păzim pe noi înşine şi să-i acordăm sistemului nostru nervos cea mai mare atenţie de care suntem în stare. Dumnezeu ne-a încredinţat un instrument cu o fineţe extraordinară, iar noi avem obligaţia să-l păstrăm in cea mai bună stare şi să-l ferim de ceea ce îi poate provoca prejudicii. Nu putem face orice cu nervii noştri! Şi ei sunt proprietatea lui Dumnezeu de care într-o zi vom da socoteală. ..

Când bucuria invadează inima, nervii încep să se refacă, chiar dacă timpul şi mediul înconjurator a rămas acelaşi. Bine’nţeles că cel care traieşte mereu sub tensiunea îngrijorărilor şi a nesiguranţei, care se tulbură şi se enervează mereu, care lucrează totdeauna sub presiune, nu va fi în stare sa surâdă prea uşor şi nu va ajunge lesne la relaxarea sistemului sau nervos. Dar, dacă evocarea gândurilor plăcute este esenţială atunci când vrem să exersăm surâsul, dintre toţi oamenii din lume, creştinul este cel mai în măsură să procure nervilor săi relaxarea mult dorită. Numai el poate fi mulţumit cu orice şi poate vedea dincolo de toate aparenţele ostile mâna Dumnezeului care îl iubeşte şi care face ca “toate lucrurile să lucreze înspre binele celor ce-L iubesc”. Numai el se poate bucura de toate lucrurile, chiar şi de cele ne’nsemnate: de o floare, de o pasare, căci el le priveşte drept creaturi ale lui Dumnezeu, făcute pentru desfătarea lui. Şi tot numai el se poate ruga fără încetare (1 Tesal. 5:16-18).

Să ştii ca eşti un copil al lui Dumnezeu, numai atât şi ce motiv serios de bucurie! În această “bucurie a Domnului” stă “tăria noastră” (Neemia 8:10) căci Dumnezeu nu-şi uită copiii, ci îi călăuzeşte pe calea cea bună.

Bucuria creştină este superioară celorlalte forme de bucurie oferite de lumea aceasta, fiind netrecătoare şi independenta de condiţiile exterioare ale vieţii. Apostolui Pavel a experimentat şi el această bucurie, altfel nu ar fi putut să scrie: “Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filip. 4:4). “Totdeauna” înseamnă ” în toate împrejurările”. Un temperament sanguin este un fond foarte bun pentru însuşirea “exerciţiului surâsului”. Dar chiar şi sanguinul are zilele lui negre, când este incapabil de bucurie. Singur creştinul este “totdeauna” în stare să se bucure, căci bucuria lui este în el o roadă a Duhului Sfânt care-i permite în orice timp să-şi lumineze faţa cu un surâs şi să-şi procure sistemului nervos o mult dorită relaxare.

Să încredinţăm Domnului nervii noştri. Atunci ei vor fi în afară de orice pericol. Chiar şi nervii slăbiţi vor primi iarăşi putere şi vor fi păziţi de alte atacuri ale celui rău.

Anca Dragota

God's Pie

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”