duminică, decembrie 30, 2007

Interviu cu Dumnezeu


-Ai vrea sa-mi iei un interviu deci…? zise Dumnezeu.
-Daca ai timp.… am raspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oamnei se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…

Octavian Paler

miercuri, decembrie 12, 2007

My Savior

O melodie pentru minte, inima si suflet


luni, decembrie 10, 2007

Crăciun din reflex...

Un cercetător pe nume Pavlov a făcut un experiment cu un câine pe care l-a pus într-o încăpere şi a dat dispoziţie celor care trebuiau să îi dea să mănânce, ca de fiecare dată când îi vor duce hrana să aprindă lumina în încăpere indiferent dacă era ziuă sau noapte. După câteva zile în care a fost hrănit la ore regulate respectîndu-se detaliul cu aprinderea luminii, Pavlov a intrat în încăpere la o oră diferită de orele regulate de masă, a aprins lumina şi a observat căţelul: acesta saliva; îşi aştepta osul. Pavlov a numit aceasta reflex condiţionat.

Reacţia omului la anumite evenimente ciclice din viaţă, nu este, de cele mai multe ori, diferită de cea a căţeluşului din experiment. Asociem, fără să ne gândim prea mult, plăcerile noastre, confortul pe care ni-l dorim, stările sufleteşti de care avem nevoie de evenimente, de sărbători, de servici, de cumpărături, de mersul la biserică, de orice se întîmplă periodic şi invariabil în vieţile noastre şi am ajuns de mult timp, nici nu mai ştim de cât timp, am ajuns să trăim un creştinism din reflex fără reflecţie. Mare nenorocire! Ne-am născut în popor creştinizat cu vreo două mii de ani în urmă aşa că toţi ne considerăm creştini, dar prezenţa la biserica mamă este doar un reflex condiţionat de o sărbătoare oarecare. O şi mai mare nenorocire este că te-ai născut într-o familie de adevăraţi credincioşi dar exemplul de credinţă aplicată a părinţilor tăi, în loc să declanşeze în inima ta setea după Hristos, nu a făcut decât să-ţi condiţioneze un reflex de a merge şi tu la biserică. Mai grav, însă, este faptul că într-o zi, tu personal, te-ai întâlnit cu Isus, într-o zi, El s-a născut în inima ta şi viaţa ta a fost înnobilată strălucitor, dumnezeiesc de strălucitor, dar timpul a trecut, uitarea s-a aşternut peste momentul acela, iar în viaţa ta de creştin banalitatea şi mediocritatea s-au instalat regeşte în fotolii largi garnisite de comoditate şi reflex condiţionat.

Te trezeşti că încă o dată e duminică aşa că, din reflex, mergi la biserică, din reflex paşii te duc la biserica la care te-ai obişnuit chiar dacă, o dată ajuns acolo nu găseşti nimic altceva decât reflex. Îl vezi pe Păstorescu Reflexivici la anvon şi deja ştii că o să vorbească de batic, televizor, cravată sau bătutul din palme la programul tinerilor pentru că el însuşi urcă la anvon doar din reflex şi nu-i capabil să-ţi zdruncine deloc închinarea fără de cuget, de frică să nu piardă contribuţia ta reflexivă la colecta duminicală aşa că îţi cântă pe struna conştiinţei adormite şi în mod tragic tu continui să te rogi din reflex, cânţi din reflex, te închini din reflex şi trăieşti drama unui creştinism purtat pe drugii pasivităţii şi ai lipsei de acţiune pentru că nu te interesează să scormoneşti în profunzimea lucrurilor, să ajungi la esenţă, ci te mulţumeşti să netezeşti scoarţa comodităţii groasă cât banchiza polară.

Crusta tradiţiei creştine s-a ingroşat milenar şi peste sărbătoarea naşterii Mântuitorului nostru. Cârnaţi afumaţi, sarmale cu smântână, prăjituri pline de colesterol, colinzi tradiţionale cântate lăutăreşte cu sticla de murfatlar bine ridicată, vizite îmbuibătoare urmate de spitalizări de urgenţă şi evident groaza în şeptelul de porcine, iată, în mare atmosfera declanşată de sărbătoarea celei mai importante naşteri din istoria omenirii.

Ştefan Hruşcă are în repertoriul lui o colindă ce spune: „Scoală gazdă din pătuţ...” şi de fiecare dată când o aud îmi imaginez un om foarte plictisit, tolănit intr-un fotoliu în faţa unui foc îmbietor la trândăveală şi foarte deranjat de tulburarea pe care i-o face sosirea colindătorilor care vestesc naşterea lui Cristos. Acum când se apropie vremea colinzilor ar fi bine să te scuturi puţin din obişnuinţa cu care întâmpini această sărbătoare şi să te laşi tulburat de întrebarea: ce trebuie să însemne, în mod concret, naşterea lui Isus?

Dacă ai intrat în sfera banalului şi a reflexului condiţionat, fie ca această întrebare să te motiveze ca să te ridici din „pătuţul” în care te-a încleştat nepăsarea şi să laşi ca Isus să renască în inima ta. Te aşteaptă, cu El, o viaţă adevărată, ieşită din obişnuit, o închinare plină de conţinut, un creştinism incisiv şi contagios.

Doamne vino! Amin!

Viorel Cupsa

duminică, decembrie 02, 2007

Aşteptarea...

Un mare om de afaceri a vorbit cu Dumnezeu astfel:
- Doamne, este adevărat că pentru Tine o mie de ani sunt ca un minut?
- Da.
- Deci şi un milion de euro sunt pentru tine ca un cent?
- Da.
- Doamne, nu-mi dai şi mie unul din cenţii Tăi?
- Ba da. Aşteaptă aici un minut.