Trăind pentru Dumnezeu

De-atâtea ori ne trezim dimineaţa cu scopul de a face cât mai multe lucruri într-o singură zi, pentru a ne asigura un trai mai bun, dar uitam că tot ceea ce facem trebuie să facem pentru Dumnezeu, nu pentru noi. Încercăm de-atâtea ori să ne împăcăm conştiinţa, atunci când nu avem timp pentru Dumnezeu, spunând că trăim într-o societate în care trebuie să muncim tot mai mult pentru a supravieţui şi că Dumnezeu însuşi a dat porunca de a munci pentru a primi binecuvântarea din Mâna Lui. Dar această binecuvântare nu se primeşte doar prin muncă.

Dacă am adopta o altă atitudine în fiecare zi, aceea de a trăi pentru Dumnezeu, de a munci pentru că Dumnezeu ne-a poruncit să o facem şi nu pentru a încerca să preluăm controlul vietii noastre, crezând că singuri, prin munca noastră ne putem ameliora viaţa, atunci nu am mai ajunge seara acasă prea obosiţi pentru a mai citi din Cuvântul lui Dumnezeu sau pentru a mai căuta părtăşia cu El în rugăciune. Dimpotrivă, atunci când scopul nostru este de a trăi pentru Dumnezeu, găsim plăcere în rugăciune şi în meditaţie la voia Lui, căutăm tot mai mult să fim într-o relaţie cât mai strânsă cu Creatorul nostru şi în consecinţă, găsim timp pentru El.

Dacă neglijăm relaţia noastră cu Dumnezeu pentru interesele personale, trebuie să ne punem întrebarea dacă inimile noastre sunt cu adevărat animate de dorul acesta de a trăi pentru El.
Haideţi să încetăm să mai trăim într-un minuscul univers în care nu mai este loc şi pentru Dumnezeu şi să incepem să vedem măreţia planului Său pentru vieţile noastre. Haideţi ca, în fiecare zi, să-L adorăm pe Dumnezeul nostru prin tot ceea ce facem, să nu mai trăim pentru noi înşine ci pentru slava Lui, iar El va binecuvânta munca noastră mai mult decât am putea noi cere.

Mâinile

O minge de basket in mainile mele valoreaza aproximativ 19$.
O minge de basket in mainile lui Michael Jordan valoreaza aproximativ 33 milioane $.
Depinde de mainile in care se afla.

O minge de baseball in mainile mele valoreaza aproximativ 6$.
O minge de baseball in mainile lui Mark McGuire valoreaza 19 milioane $.
Depinde de mainile in care se afla.

O racheta de tenis este fara valoare in mainile mele.
O racheta de tenis in mainile lui Venus Williams reprezinta castigul unui campionat.
Depinde de mainile in care se afla.

Un toiag in mainile mele va tine la distanta un animal furios.
Un toiag in mainile lui Moise ar desparti marea.
Depinde de mainile in care se afla.

O prastie in mainile mele ar fi o jucarie de copii.
O prastie in mainile lui David ar insemna o arma puternica.
Depinde de mainile in care se afla.

Doi pesti si cinci paini in mainile mele nu ar inseamna decat doua sandwiciuri.
Doi pesti si cinci paini in mainile lui Isus ar hrani mii de persoane.
Depinde de mainile in care se afla.

Cuie in mainile mele ar putea folosi construirii unei colivi pt pasari.
Cuie in mainile lui Isus Christos ar avea ca efect salvarea intregii lumi.
Depinde de mainile in care se afla.

Acum poti sa vezi ca toate depind de mainile in care se gasesc.
Deci, puneti grijile, tristetile, frica, sperantele, visele, familia, relatiile in mainile lui Dumnezeu, deoarece…
Te vei putea odihni in timpul noptii, stiind ca Dumnezeu nu doarme, si lucreaza pentru tine!
Aceasta depinde de mainile in care se afla.

Isus mă iubeşte

Chris - Isus mă iubeşte


Eu adio am spus lumii cu-al ei păcat
Când, într-o zi pe Isus l-am aflat.
Eu în urmă am lăsat
Tot ce în mine era trist şi amar.
În locul urii şi al minciunii
Isus mi-a dat dragostea Sa.
Plin de speranţă în noua viaţă
Îl port în inima mea

Da, Isus mă iubeşte
Da, El viaţă mi-a dat
Şi tot El mă păzeşte
De ce-i rău şi-ntinat

Da, Isus mă iubeşte
Da, în El eu găsesc
Dragostea ce mă creşte
Căci şi eu Îl iubesc

Eu am spus bun venit Cerului în viaţa mea
Cand un cuvânt mi-a adus liniştea.
Eu lângă Isus am învăţat
Să trăiesc fericit.
Rostul vieţii în schimbul tristeţii
De la El am primit.
Viaţa senină acum îmi e plină
De cântec fără sfârşit.

Darul...

Se povesteşte că un tânăr, singur la părinţi, urma să-şi încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o maşină expusă în vitrina unui magazin auto. Ştia că tatăl lui îşi poate permite să cumpere o astfel de maşină, aşa că şi-a exprimat dorinţa să o primească în dar la absolvire.

Ziua mult aşteptată se apropia, însă fără ca tânărul să poată depista vreun semn că maşina mult visată va intra în posesia sa. O uşoară dezamăgire începuse să i se cuibărească în inimă.
În seara dinaintea festivităţii de absolvire, tatăl şi-a chemat fiul în birou. L-a felicitat pentru anii de studiu şi i-a spus cât de mândru este de el şi cât de mult îl iubeşte. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetată, rostind emoţionat: „Felicitări, fiule!"
Fiul a deschis cutia, sperând că va găsi în ea cheile maşinii. Însă în cutie se afla o biblie scumpă, îmbrăcată în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertă. Dezamăgirea i s-a transformat în mânie.
- Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie?
Trântind Biblia pe biroul tatălui, tânărul a ieşit furios din cameră, părăsind definitiv casa tatălui său.
Anii au trecut. Tânărul de odinioară avea de-acum o afacere prosperă şi o familie frumoasă. Într-un târziu, şi-a dat seama că vremea nu stă în loc şi a hotărât să-şi viziteze tatăl, pe care nu-l mai văzuse din ajunul absolvirii facultăţii.
Însă înainte ca să poată pleca la drum, o telegramă fulger îl anunţă că tatăl lui a decedat şi că toată averea i-a rămas lui, ca singur moştenitor.
Ajuns din nou acasă după ani de zile, inima i-a fost copleşită de tristete şi regrete. A intrat în biroul tatălui său. La un capăt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeaşi poziţie în care o lăsase el înainte de a părăsi casa părintească. Cu ochii împăienjeniţi de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o şi a început să citească în ea.
La un moment dat, întorcând încă o filă, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat să ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmă să primească maşina mult visată. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT – scria în litere mari peste termenii contractului. Maşina îl aştepta de ani de zile în garaj.

De câte ori nu trecem cu vederea binecuvântările lui Dumnezeu, doar pentru că nu sunt „împachetate" cum ne-am aşteptat ?

Interviu cu Dumnezeu

-Ai vrea sa-mi iei un interviu deci…? zise Dumnezeu.

-Daca ai timp.… am raspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oamnei se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…

Octavian Paler

My Savior

O melodie pentru minte, inima si suflet

Crăciun din reflex...

Un cercetător pe nume Pavlov a făcut un experiment cu un câine pe care l-a pus într-o încăpere şi a dat dispoziţie celor care trebuiau să îi dea să mănânce, ca de fiecare dată când îi vor duce hrana să aprindă lumina în încăpere indiferent dacă era ziuă sau noapte. După câteva zile în care a fost hrănit la ore regulate respectîndu-se detaliul cu aprinderea luminii, Pavlov a intrat în încăpere la o oră diferită de orele regulate de masă, a aprins lumina şi a observat căţelul: acesta saliva; îşi aştepta osul. Pavlov a numit aceasta reflex condiţionat.

Reacţia omului la anumite evenimente ciclice din viaţă, nu este, de cele mai multe ori, diferită de cea a căţeluşului din experiment. Asociem, fără să ne gândim prea mult, plăcerile noastre, confortul pe care ni-l dorim, stările sufleteşti de care avem nevoie de evenimente, de sărbători, de servici, de cumpărături, de mersul la biserică, de orice se întîmplă periodic şi invariabil în vieţile noastre şi am ajuns de mult timp, nici nu mai ştim de cât timp, am ajuns să trăim un creştinism din reflex fără reflecţie. Mare nenorocire! Ne-am născut în popor creştinizat cu vreo două mii de ani în urmă aşa că toţi ne considerăm creştini, dar prezenţa la biserica mamă este doar un reflex condiţionat de o sărbătoare oarecare. O şi mai mare nenorocire este că te-ai născut într-o familie de adevăraţi credincioşi dar exemplul de credinţă aplicată a părinţilor tăi, în loc să declanşeze în inima ta setea după Hristos, nu a făcut decât să-ţi condiţioneze un reflex de a merge şi tu la biserică. Mai grav, însă, este faptul că într-o zi, tu personal, te-ai întâlnit cu Isus, într-o zi, El s-a născut în inima ta şi viaţa ta a fost înnobilată strălucitor, dumnezeiesc de strălucitor, dar timpul a trecut, uitarea s-a aşternut peste momentul acela, iar în viaţa ta de creştin banalitatea şi mediocritatea s-au instalat regeşte în fotolii largi garnisite de comoditate şi reflex condiţionat.

Te trezeşti că încă o dată e duminică aşa că, din reflex, mergi la biserică, din reflex paşii te duc la biserica la care te-ai obişnuit chiar dacă, o dată ajuns acolo nu găseşti nimic altceva decât reflex. Îl vezi pe Păstorescu Reflexivici la anvon şi deja ştii că o să vorbească de batic, televizor, cravată sau bătutul din palme la programul tinerilor pentru că el însuşi urcă la anvon doar din reflex şi nu-i capabil să-ţi zdruncine deloc închinarea fără de cuget, de frică să nu piardă contribuţia ta reflexivă la colecta duminicală aşa că îţi cântă pe struna conştiinţei adormite şi în mod tragic tu continui să te rogi din reflex, cânţi din reflex, te închini din reflex şi trăieşti drama unui creştinism purtat pe drugii pasivităţii şi ai lipsei de acţiune pentru că nu te interesează să scormoneşti în profunzimea lucrurilor, să ajungi la esenţă, ci te mulţumeşti să netezeşti scoarţa comodităţii groasă cât banchiza polară.

Crusta tradiţiei creştine s-a ingroşat milenar şi peste sărbătoarea naşterii Mântuitorului nostru. Cârnaţi afumaţi, sarmale cu smântână, prăjituri pline de colesterol, colinzi tradiţionale cântate lăutăreşte cu sticla de murfatlar bine ridicată, vizite îmbuibătoare urmate de spitalizări de urgenţă şi evident groaza în şeptelul de porcine, iată, în mare atmosfera declanşată de sărbătoarea celei mai importante naşteri din istoria omenirii.

Ştefan Hruşcă are în repertoriul lui o colindă ce spune: „Scoală gazdă din pătuţ...” şi de fiecare dată când o aud îmi imaginez un om foarte plictisit, tolănit intr-un fotoliu în faţa unui foc îmbietor la trândăveală şi foarte deranjat de tulburarea pe care i-o face sosirea colindătorilor care vestesc naşterea lui Cristos. Acum când se apropie vremea colinzilor ar fi bine să te scuturi puţin din obişnuinţa cu care întâmpini această sărbătoare şi să te laşi tulburat de întrebarea: ce trebuie să însemne, în mod concret, naşterea lui Isus?

Dacă ai intrat în sfera banalului şi a reflexului condiţionat, fie ca această întrebare să te motiveze ca să te ridici din „pătuţul” în care te-a încleştat nepăsarea şi să laşi ca Isus să renască în inima ta. Te aşteaptă, cu El, o viaţă adevărată, ieşită din obişnuit, o închinare plină de conţinut, un creştinism incisiv şi contagios.

Doamne vino! Amin!

Viorel Cupsa

Aşteptarea...

Un mare om de afaceri a vorbit cu Dumnezeu astfel:

- Doamne, este adevărat că pentru Tine o mie de ani sunt ca un minut?
- Da.
- Deci şi un milion de euro sunt pentru tine ca un cent?
- Da.
- Doamne, nu-mi dai şi mie unul din cenţii Tăi?
- Ba da. Aşteaptă aici un minut.

Ce cale alegi?

Pune-ţi imaginaţia la lucru pentru câteva momente. Imaginează-ţi că viaţa ta s-a încheiat şi eşti condus într-o cameră mică. Sunt două scaune în acea cameră, unul pentru tine şi unul pentru Dumnezeu (scaunul cel mai mare) şi mai este în cameră şi un videocasetofon. Dumnezeu introduce o casetă în videocasetofon. Pe casetă scrie numele tău şi are o etichetă pe care scrie Ce ar fi putut fi.

Imaginează-ţi că vezi pe casetă tot ceea ce ar fi putut face Dumnezeu cu viaţa ta dacă I-ai fi dat voie.
Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu resursele tale financiare dacă ai fi avut încredere în El şi ai fi fost generos. Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu talentele tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să îndrăzneşti. Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu relaţiile tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să fii cu totul loial şi cu totul iubitor. Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu caracterul tău, dacă ai fi îndrăznit să-ţi mărturiseşti păcatele, să recunoşti ispita şi să cauţi creşterea.
Nu ştiu dacă Dumnezeu ne va arăta fiecăruia dintre noi o astfel de casetă. Dar ştiu că dacă mă gandesc serios la cât de departe sunt de ceea ce aş fi putut deveni, imi vine să-mi smulg părul din cap.
Dar ştiu că vreau ca viaţa mea să ajungă cât mai aproape de viaţa pe care mi-a pregătit-o Dumnezeu. Ştiu că aceasta e singura mea şansă şi ştiu că vreau să micşorez cât pot prăpastia dintre ce voi fi şi ce aş fi putut să fiu. Ştiu că atâta timp cât trăiesc, nu este prea târziu - pentru că am ziua de azi. Ştiu că vreau să-I cer lui Dumnezeu porunci, nu garanţii, pentru că atunci când Dumnezeu porunceşte, El dă şi puterea necesară şi stiu că într-o zi voi vedea că a meritat.

Extras din ''Dacă vrei să umbli pe apă trebuie să cobori din barcă'' de John Ortberg

Capodopera creaţiei divine

Ce lucrare desăvârşită este sistemul nervos uman! Fiecare din organele corpului omenesc marturiseşte despre înţelepcinea divină a Creatorului .Fiecare dintre ele este în sine o operă de artă pe care nici o minte omenească n-ar fi putut-o concepe. Dintre toate insă, capodopera întregii creaţii dumnezeieşti este incomparabilul sistem nervos uman.

Dacă i-am cauta vreo asemănare în realizările omeneşti ar trebui să-l comparăm cu un uriaş complex telefonic. Dintr-un sector central (creierul cu milionale lui de celule) milioane de căi de comunicare se îndreaptă spre fiecare dintre organele motoare, şi dincolo de ele până la nivelul pielii unde se răsfiră încă o dată pentru a forma o vastă reţea terminală.

Orice gând elaborat în creier poate produce impulsuri care sunt dirijate apoi corect pe trasee nervoase înspre orice zonă a organismului. Şi invers, orice senzaţie sau stimul primit din partea mediului înconjurator este colectat şi transmis instantaneu pe aceleasi trasee nervoase înspre “analizatorul” central. Un continuu dute-vino într-un sistem de decizie-comunicare-informare perfect elaborat.

În afara creierului şi a măduvei spinării care constituie sistemul nervos central mai există şi sistemul nervos autonom (reflex), numit şi al “vieţii vegetative” compus în esenţă din fibre nervoase situate de-alungul coloanei vertebrale. Acesta comandă activităţile spontane ale organelor interne, ale vaselor şi glandelor şi influenţează de asemenea şi metabolismul, circulaţia şi respiraţia.

În realitate, cele doua sisteme nervoase, sunt strâns legate între ele şi deci interdependente. Toate funcţiile de ordin fizic depind în mare măsură de evoluţia şi condiţia stării noastre psihologice.

Cu adevărat o operă de artă unică! Rămânem muţi de admiraţie în faţa acestei minunăţii, pe care n-o putem nici cuprinde, nici stăpâni şi exclamăm odată cu psalmistul David: “Te laud ca sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletel meu lucrul acesta” (Psalm 139:14).

Este de la sine înţeles că un ansamblu atât de complex reacţionează cu maximum de sensibilitate faţă de tot, inclusiv şi faţă de ceea ce îi dăunează. Nervii pot fi obosiţi nu numai printr-o suprasolicitare psihică sau intelectuală, nu numai printr-o supraexcitare datorată consumului de alcool sau tutun, ci şi prin tulburări de ordin lăuntric, prin tensiuni psihologice nesănătoase - în special atunci când omul este stăpânit de resentimente sau temeri.

Duşmanul ereditar al omului, ne’mpăcatul şi ne’nduplecatul satan, ştie şi el toate acestea şi de aceea unele dintre atacurile sale preferate sunt îndreptate asupra sistemului nostru nervos. “El joacă pe nervii noştri ca pe clapele unui pian”. Pe un instrument atât de sensibil, pregătit de Dumnezeu pentru armonii şi partituri cereşti, el reuşeşte adesea să producă disonanţe devastatoare.

Trebuie să ne păzim pe noi înşine şi să-i acordăm sistemului nostru nervos cea mai mare atenţie de care suntem în stare. Dumnezeu ne-a încredinţat un instrument cu o fineţe extraordinară, iar noi avem obligaţia să-l păstrăm in cea mai bună stare şi să-l ferim de ceea ce îi poate provoca prejudicii. Nu putem face orice cu nervii noştri! Şi ei sunt proprietatea lui Dumnezeu de care într-o zi vom da socoteală. ..

Când bucuria invadează inima, nervii încep să se refacă, chiar dacă timpul şi mediul înconjurator a rămas acelaşi. Bine’nţeles că cel care traieşte mereu sub tensiunea îngrijorărilor şi a nesiguranţei, care se tulbură şi se enervează mereu, care lucrează totdeauna sub presiune, nu va fi în stare sa surâdă prea uşor şi nu va ajunge lesne la relaxarea sistemului sau nervos. Dar, dacă evocarea gândurilor plăcute este esenţială atunci când vrem să exersăm surâsul, dintre toţi oamenii din lume, creştinul este cel mai în măsură să procure nervilor săi relaxarea mult dorită. Numai el poate fi mulţumit cu orice şi poate vedea dincolo de toate aparenţele ostile mâna Dumnezeului care îl iubeşte şi care face ca “toate lucrurile să lucreze înspre binele celor ce-L iubesc”. Numai el se poate bucura de toate lucrurile, chiar şi de cele ne’nsemnate: de o floare, de o pasare, căci el le priveşte drept creaturi ale lui Dumnezeu, făcute pentru desfătarea lui. Şi tot numai el se poate ruga fără încetare (1 Tesal. 5:16-18).

Să ştii ca eşti un copil al lui Dumnezeu, numai atât şi ce motiv serios de bucurie! În această “bucurie a Domnului” stă “tăria noastră” (Neemia 8:10) căci Dumnezeu nu-şi uită copiii, ci îi călăuzeşte pe calea cea bună.

Bucuria creştină este superioară celorlalte forme de bucurie oferite de lumea aceasta, fiind netrecătoare şi independenta de condiţiile exterioare ale vieţii. Apostolui Pavel a experimentat şi el această bucurie, altfel nu ar fi putut să scrie: “Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filip. 4:4). “Totdeauna” înseamnă ” în toate împrejurările”. Un temperament sanguin este un fond foarte bun pentru însuşirea “exerciţiului surâsului”. Dar chiar şi sanguinul are zilele lui negre, când este incapabil de bucurie. Singur creştinul este “totdeauna” în stare să se bucure, căci bucuria lui este în el o roadă a Duhului Sfânt care-i permite în orice timp să-şi lumineze faţa cu un surâs şi să-şi procure sistemului nervos o mult dorită relaxare.

Să încredinţăm Domnului nervii noştri. Atunci ei vor fi în afară de orice pericol. Chiar şi nervii slăbiţi vor primi iarăşi putere şi vor fi păziţi de alte atacuri ale celui rău.

Anca Dragota

God's Pie

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Viaţa e...

Viaţa-i o comoară şi poţi s-o investeşti,
Te poţi considera bogat dacă trăieşti.
Dar viaţa e o glumă şi nimic nu vei avea
Dacă crezi că-ţi aparţine şi poţi să faci ce vrei cu ea.

Viaţa e o artă, aşa că evident,
Ca să şti să trăieşti ai nevoie de talent.
Oameni se pot considera artişti
Dar viaţa e mai mult decât să şti că exişti.

Viaţa ta e-a ta dar nu îţi aparţine,
Să şti că nu depinde nici măcar un pic de tine.
Viaţa a venit de undeva de sus,
Viaţa ta nu e a ta, e a lui Isus!

Contrast

Alege Viaţa !

Multe căi sunt în lumea aceasta
Ce te-mbie pe ele să mergi,
Dar la capătul lor este moartea
Şi e focul ce arde în veci.
Doar o cale îngustă te duce
Către viaţa eternă în Rai
Ea pace îţi aduce,
Prin jertfa de pe cruce.
Mergi pe ea, nu ezita...

Alege Viaţa când eşti la răscruce,
Isus să-ţi fie unicul ţel.
Când lumea nu stie unde s-apuce,
Alege Viaţa, alege-L pe El.

Dacă azi ai ales calea dreaptă,
Nu privi nici o clipă-napoi
Chiar de lupii, pe ea, te aşteptă
Şi ţi-e cerul bătut de ploi.
Multe căi sunt în lume, pe care
Să alerge, oamenii vor dori.
Poţi să mergi pe oricare,
La ultima parcare,
Te vei opri, orice-ar fi

Alege Viaţa, cât încă e vreme,
Isus te cheamă să mergi lângă El.
Alege cărarea luminii eterne,
Alege Viaţa, alege-L pe El

Chris

Mi-e dor...

Mi-e dor de cântul unui greieraş, fie el si răguşit de asta dată.
Mi-e dor de un vânt de seară cu miros de praf si flori.
Mi-e dor de un val ce se izbeşte furios în ţărmul tare şi stâncos şi.... îndepărtat.
Mi-e dor de un deal stâncos şi plin de spini sălbatici.
Mi-e dor de un nor mare, alb, ce rămânea pitic şi singur sub mine, un simplu călător, închis în pasărea de fier.
Mi-e dor de un chiot de copil ce răsuna cu ani în urmă pe uliţa din satul meu acum pustie.
Mi-e dor de câmpul plin de flori, legănate în bătaia unui vânt, acum milos şi în armonia unui glas de ciocârlie.
Mi-e dor de pârtia plină de copii şi oameni din ziua aceea c–am geroasă.
Mi-e dor de ploaia rece acum de toamnă, ce m-a lăsat ud şi zgribulind pe câmpul plin de bălţi şi ceată.
Mi-e dor de liniştea lacului ce ascundea în el milioane de vieţuitoare.
Mi-e dor, mi-e dor şi simt aşa...... ceva mă doare...
Mi-e dor de anii ce-au trecut, de luni, de zile, de nopţi trecute toate-n goana, ca o furtună dezlănţuită, ca un tren fugind prin gara părăsită

Iar de-mi va fi dată înc-o zi, o noapte, o lună, un an sau un cot de viaţă, promit că am să strâng mai mult în inima mea pustie parcă şi de astă dată. Să strâng, să dau, să rabd şi să iubesc mai mult si să m-apropiu de Tine Scumpe Tată.

Dă-mi doar libertatea!

"Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: 'Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina;" Geneza 2:16

Cat de multe vointe incrancenate, cat de multe orgolii ranite, cat de multe frustrari si dezamagiri au tulburat omenirea de-a lungul existentei ei din pricina unui singur gand ce i-a framantat atat de des pe oameni: "DE CE?! De ce Dumnezeu nu ne permite sa...? De ce Dumnezeu ne obliga sa...? De ce ne incartiruieste? De ce nu ne ofera dreptul de a trai dupa placere, de ce ne obliga sa traim dupa regulile Lui pe care uneori nici nu le intelegem?"Dragul meu, ai sub ochi tai acum, probabil unul dintre cele mai importante obstacole dintre om si Dumnezeu. Atat de simplu si cu efecte atat de distrugatoare! Este, de fapt, modelul dezbinarii creat cu abilitate de Lucifer, ingerul de lumina, care in implinirea planului sau a inteles cat de usor poti sa separi un om de Dumnezeu sau doi oameni unul de altul prin samanta neincrederii udata si intretinuta de lipsa de comunicare!Omul Il acuza astazi pe Dumnezeu de exercitarea si impunerea unei vointe arbitrare si desi o face voluntar sau involuntar, mijlocit sau nemijlocit, cu rea vointa sau din bune intentii, intotdeauna efectul este tendinta de eliberare de sub influenta unui Dumnezeu care "tine prea din scurt"! Ma doare aceasta lipsa de intelegere, ma doare ca El este discreditat in timp ce cuvintele Lui rasuna pana astazi din paginile Cartii Sfinte: "Poti sa mananci dupa placere..." Si cand citesti aceste cuvinte adu-ti aminte ca Adam si Eva au gustat din plin aceasta libertate pana cand, dupa o clipa de intrerupere a RELATIEI, au cazut ca robi in mainile dusmanului. Intr-adevar omul este un sclav si libertatea ii este ingradita dar, te rog, priveste cu atentie care este cauza...

Vrei libertatea? Si Dumnezeu vrea sa ti-o ofere! Pastreaza-te mereu in apropierea Sa si vei invata sa traiesti in libertate!

MÂNTUIT PRIN HAR

Este prin Harul lui Dumnezeu că cei păcătoşi sunt scăpaţi de o moarte rapidă, subită. Toporul ascuţit al dreptăţii ar cădea pe copacul neroditor dacă Isus Hristos nu ar mijlocii pentru noi "Scapă-l Tată". Mulţi din cei păcătoşi care îl acceptă pe Hristos îşi dau seama că prin mila lui Dumnezeu au fost scăpaţi de moartea în păcat.

Un soldat în timpul unei bătălii a fost lovit de un glonte exact în buzunarul de la haina militară, dar a rămas nevătămat din pricina unei monede aflată în buzunarul pe care glontele a lovit-o şi pe care scria DEI GRATIA (prin Harul lui Dumnezeu). Această întâmplare l-a pus pe gânduri care l-au condus la citirea unei broşuri pe carte a primit-o de la un creştin înainte de a pleca de-acasă. Prin citirea acestei broşuri a devenit un credincios in Isus Hristos.

Dragă prietene, eşti tu nemântuit? Cauţi tu căile vieţii? Adu-ţi aminte de cuvintele DEI GRATIA (prin Harul lui Dumnezeu) şi nu uita că prin Harul lui Dumnezeu suntem mântuiţi. Harul este un dar nemeritat, dar Dumnezeu ţi-l oferă ţie. Ce frumos sună pentru aceia care nu merită. Crimele sunt iertate, păcatele sunt aruncate în marea uitării de Mântuitorul nostru din dragoste, favoare şi har. Cuvântul "har" are acelaşi înţeles ca şi cuvântul "gratis". Rugăciunea lui Wickliffe a fost: "Doamne, mântuieşte-mă gratis". Nici un fel de muncă (efort) nu ţi-ar putea procura, oferii, mântuirea ci doar Dumnezeu îţi poate oferi aceasta gratis, fără nici un fel de plată. Harul îl primim prin credinţă în Isus Hristos. Oricine crede în El, nu va fi judecat (condamnat). O, păcătosule, permite-i lui Dumnezeu să-ţi dea harul de a privi la Isus şi a trăi.

Priveşte acum, astăzi este ziua acceptării.

C.H. Spurgeon

Este bun omul?

„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine..." Romani 7.18

Când Albert Einstein a publicat „teoria relativităţii", acest eveniment a lovit lumea învăţaţilor ca o bombă. Concluzia practică a acestei teorii era că legile naturii din mecanica clasică aveau doar valabilitate „relativă", şi anume numai în condiţiile care se găsesc în mod normal în natură. Pen­tru domeniul molecular sau chiar şi pentru univers au valabilitate alte legi, afirma Einstein. Mulţi oameni de ştiinţă n-au vrut să accepte acest lucru, dar până la ur­mă au fost nevoiţi să recunoască argumentele clare ale lui Einstein şi să gândească altfel.
Constatarea Cuvântului lui Dumnezeu, că omul este rău de la naştere, pare de necrezut multora. Biblia ara­tă clar că omul este incapabil să corespundă cerinţelor drepte ale lui Dumnezeu. Dovada este istoria de mii de ani a omenirii. Potopul este punctul de plecare al aces­tor argumente. Dumnezeu a salvat pe Noe şi familia sa. Dar urmaşii lui s-au ridicat împotriva iui Dumnezeu zidind turnul din Babei. Dumnezeu a dat oamenilor o altă şansă. El a ales un popor, i-a făcut cunoscut prin lege cerinţele Sale şi i-a oferit o favoare deosebită. Rezultatul a fost la fel ca la păgâni: Israel a căzut în idolatrie.

„Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum." Coloseni1.21

„Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege" (Galateni 4.4). Isus Hristos, „Fiul Omului", a venit pe acest pământ şi S-a supus de bunăvoie cerinţe­lor pe care nici un om nu Ie-a putut îndeplini. Deşi era Dumnezeu, a învăţat ascultarea, iar aceasta a însemnat pentru El suferinţă. Oamenii între care a trăit, s-au simţit condamnaţi prin viaţa Sa sfântă, închinată lui Dumnezeu, şi L-au urât. Ei au strigat: „Nu vrem ca omul acesta să împărătească peste noi" (Luca 19.14). Astfel, iudeii şi păgânii L-au pus pe cruce pe singurul Om drept de pe acest pământ.
Crucea de pe Golgota dovedeşte că omul este păcătos. Dar Dumnezeu a folosit tocmai moartea lui Hristos pen­tru a arăta că iubeşte păcătosul. Dumnezeu a ştiut dinainte că suntem pierduţi. Când oamenii din acel timp au strigat Celui răstignit: „Coboară-Te de pe cruce!", El ar fi putut să coboare de pe cruce. Dar El a vrut să ia asu­pra Sa judecata păcătoşilor, pentru ca duşmanii lui Dum­nezeu să poată fi salvaţi. Ceea ce L-a dus la cruce a fost dragostea. Jertfa lui Hristos este temelia prin care oa­menii îndepărtaţi de Dumnezeu, recunoscându-şi vina, pot fi împăcaţi cu El. - Nu însetează sufletul tău după această veste bună?

Spala-mi Doamne gândul

Spalà-mi Doamne gândul,
Spalà-mi Doamne viata,
Vreau sà fiu curat si plàcut în fata Ta
Numai Tu uzi zorii
Si împràstii ceata,
Numai Tu esti scutul sufletului meu

Spală-mi Doamne gândul,
Spală-mi Doamne viaţa
Si mă fă asemeni cu Tine mereu
Numai Tu urci zorii
Şi împrăştii ceaţa,
Numai Tu eşti scutul sufletului meu.

Spală-mi Doamne gândul,

Spală-mi Doamne viaţa,

Ia din mintea mea orice sfat al celui rău.

Vreau să fiu ca Tine

Să-ţi ascult povaţa,

Vreau să pot privi mereu în ochii Tăi.

Anotimpul vacanţelor

În luna august orăşelul meu îşi schimbă ritmul. Devine agitat, aerul e irespirabil, terasele sunt pline, maşinile claxonează. O invazie a oamenilor ce se întorc acasă.
Au reuşit sau nu la facultate cu plată sau fără plată, gata cu învăţătura, cu tocitul şi privirile mustrătoare ale mamei.
Se întorc şi cei risipiţi prin lume. Afişându-şi o maşină închiriată, mirosind a Occident îşi ascund pălmile crăpate, genunchii făcuţi terci, spinările încovoiate de la căpşuni. Au uitat jignirile şi umilinţele îndurate, banii puţini, autocarele care i-au dus. Mai răsăriţi sunt cei cu cetăţenie. Ei vin cu copiii şi soţia, familii aşezate ce şi-au propus să cheltuiască 1000 de Euro strânşi cu străşnicie de câteva luni.
La mare se duc puţini. Suntem prea departe şi oricum manele sunt peste tot. La munte nu ne ducem pentru că munţii sunt prea aproape. Tot anul îi vedem. Eventual vreo tabără.
Mi-am tot propus de zece ani să-mi iau concediu şi să uit de toate. De fiecare dată apare ceva şi mă opreşte. Ba vreo cununie, ba vreo situaţie neprevăzută şi tot cu ochii în soare rămân.
L-am întrebat pe un frate săptămâna trecută unde se duce în concediu şi m-a privit într-un anume fel de era să mă înşurubez în pământ. ,, Da ce, Isus a avut concediu ?” Scrie în Scriptură că a vrut, înainte să vină femeia canaaneancă la El, să plece undeva singur, dar oamenii au năvălit să le rezolve câte ceva. Adică El a vrut dar nu l-au lăsat alţii, dar chestia asta era prea grea pentru mintea fratelui.
Eu cred că vacanţa este reminiscenţa cerului în noi. Dumnezeu ne-a creat cu o viaţă care să fie o continuă vacanţă. Păcatul a întrerupt-o brutal şi de atunci ne mulţumim cu două săptămâni pe an şi tot nemulţumiţi suntem.
Din septembrie oraşul se goleşte. Şi totul e pustiu şi gol. Pe străzi şi în suflete. Vacanţele pe pământ au un anotimp a lor. Va veni vremea când vom pleca spre veşnica vacanţă.

Vladimir Pustan