Interviu cu Dumnezeu

-Ai vrea sa-mi iei un interviu deci…? zise Dumnezeu.

-Daca ai timp.… am raspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oamnei se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…

Octavian Paler

My Savior

O melodie pentru minte, inima si suflet

Crăciun din reflex...

Un cercetător pe nume Pavlov a făcut un experiment cu un câine pe care l-a pus într-o încăpere şi a dat dispoziţie celor care trebuiau să îi dea să mănânce, ca de fiecare dată când îi vor duce hrana să aprindă lumina în încăpere indiferent dacă era ziuă sau noapte. După câteva zile în care a fost hrănit la ore regulate respectîndu-se detaliul cu aprinderea luminii, Pavlov a intrat în încăpere la o oră diferită de orele regulate de masă, a aprins lumina şi a observat căţelul: acesta saliva; îşi aştepta osul. Pavlov a numit aceasta reflex condiţionat.

Reacţia omului la anumite evenimente ciclice din viaţă, nu este, de cele mai multe ori, diferită de cea a căţeluşului din experiment. Asociem, fără să ne gândim prea mult, plăcerile noastre, confortul pe care ni-l dorim, stările sufleteşti de care avem nevoie de evenimente, de sărbători, de servici, de cumpărături, de mersul la biserică, de orice se întîmplă periodic şi invariabil în vieţile noastre şi am ajuns de mult timp, nici nu mai ştim de cât timp, am ajuns să trăim un creştinism din reflex fără reflecţie. Mare nenorocire! Ne-am născut în popor creştinizat cu vreo două mii de ani în urmă aşa că toţi ne considerăm creştini, dar prezenţa la biserica mamă este doar un reflex condiţionat de o sărbătoare oarecare. O şi mai mare nenorocire este că te-ai născut într-o familie de adevăraţi credincioşi dar exemplul de credinţă aplicată a părinţilor tăi, în loc să declanşeze în inima ta setea după Hristos, nu a făcut decât să-ţi condiţioneze un reflex de a merge şi tu la biserică. Mai grav, însă, este faptul că într-o zi, tu personal, te-ai întâlnit cu Isus, într-o zi, El s-a născut în inima ta şi viaţa ta a fost înnobilată strălucitor, dumnezeiesc de strălucitor, dar timpul a trecut, uitarea s-a aşternut peste momentul acela, iar în viaţa ta de creştin banalitatea şi mediocritatea s-au instalat regeşte în fotolii largi garnisite de comoditate şi reflex condiţionat.

Te trezeşti că încă o dată e duminică aşa că, din reflex, mergi la biserică, din reflex paşii te duc la biserica la care te-ai obişnuit chiar dacă, o dată ajuns acolo nu găseşti nimic altceva decât reflex. Îl vezi pe Păstorescu Reflexivici la anvon şi deja ştii că o să vorbească de batic, televizor, cravată sau bătutul din palme la programul tinerilor pentru că el însuşi urcă la anvon doar din reflex şi nu-i capabil să-ţi zdruncine deloc închinarea fără de cuget, de frică să nu piardă contribuţia ta reflexivă la colecta duminicală aşa că îţi cântă pe struna conştiinţei adormite şi în mod tragic tu continui să te rogi din reflex, cânţi din reflex, te închini din reflex şi trăieşti drama unui creştinism purtat pe drugii pasivităţii şi ai lipsei de acţiune pentru că nu te interesează să scormoneşti în profunzimea lucrurilor, să ajungi la esenţă, ci te mulţumeşti să netezeşti scoarţa comodităţii groasă cât banchiza polară.

Crusta tradiţiei creştine s-a ingroşat milenar şi peste sărbătoarea naşterii Mântuitorului nostru. Cârnaţi afumaţi, sarmale cu smântână, prăjituri pline de colesterol, colinzi tradiţionale cântate lăutăreşte cu sticla de murfatlar bine ridicată, vizite îmbuibătoare urmate de spitalizări de urgenţă şi evident groaza în şeptelul de porcine, iată, în mare atmosfera declanşată de sărbătoarea celei mai importante naşteri din istoria omenirii.

Ştefan Hruşcă are în repertoriul lui o colindă ce spune: „Scoală gazdă din pătuţ...” şi de fiecare dată când o aud îmi imaginez un om foarte plictisit, tolănit intr-un fotoliu în faţa unui foc îmbietor la trândăveală şi foarte deranjat de tulburarea pe care i-o face sosirea colindătorilor care vestesc naşterea lui Cristos. Acum când se apropie vremea colinzilor ar fi bine să te scuturi puţin din obişnuinţa cu care întâmpini această sărbătoare şi să te laşi tulburat de întrebarea: ce trebuie să însemne, în mod concret, naşterea lui Isus?

Dacă ai intrat în sfera banalului şi a reflexului condiţionat, fie ca această întrebare să te motiveze ca să te ridici din „pătuţul” în care te-a încleştat nepăsarea şi să laşi ca Isus să renască în inima ta. Te aşteaptă, cu El, o viaţă adevărată, ieşită din obişnuit, o închinare plină de conţinut, un creştinism incisiv şi contagios.

Doamne vino! Amin!

Viorel Cupsa

Aşteptarea...

Un mare om de afaceri a vorbit cu Dumnezeu astfel:

- Doamne, este adevărat că pentru Tine o mie de ani sunt ca un minut?
- Da.
- Deci şi un milion de euro sunt pentru tine ca un cent?
- Da.
- Doamne, nu-mi dai şi mie unul din cenţii Tăi?
- Ba da. Aşteaptă aici un minut.

Ce cale alegi?

Pune-ţi imaginaţia la lucru pentru câteva momente. Imaginează-ţi că viaţa ta s-a încheiat şi eşti condus într-o cameră mică. Sunt două scaune în acea cameră, unul pentru tine şi unul pentru Dumnezeu (scaunul cel mai mare) şi mai este în cameră şi un videocasetofon. Dumnezeu introduce o casetă în videocasetofon. Pe casetă scrie numele tău şi are o etichetă pe care scrie Ce ar fi putut fi.

Imaginează-ţi că vezi pe casetă tot ceea ce ar fi putut face Dumnezeu cu viaţa ta dacă I-ai fi dat voie.
Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu resursele tale financiare dacă ai fi avut încredere în El şi ai fi fost generos. Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu talentele tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să îndrăzneşti. Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu relaţiile tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să fii cu totul loial şi cu totul iubitor. Imaginează-ţi că vezi ce ar fi putut face cu caracterul tău, dacă ai fi îndrăznit să-ţi mărturiseşti păcatele, să recunoşti ispita şi să cauţi creşterea.
Nu ştiu dacă Dumnezeu ne va arăta fiecăruia dintre noi o astfel de casetă. Dar ştiu că dacă mă gandesc serios la cât de departe sunt de ceea ce aş fi putut deveni, imi vine să-mi smulg părul din cap.
Dar ştiu că vreau ca viaţa mea să ajungă cât mai aproape de viaţa pe care mi-a pregătit-o Dumnezeu. Ştiu că aceasta e singura mea şansă şi ştiu că vreau să micşorez cât pot prăpastia dintre ce voi fi şi ce aş fi putut să fiu. Ştiu că atâta timp cât trăiesc, nu este prea târziu - pentru că am ziua de azi. Ştiu că vreau să-I cer lui Dumnezeu porunci, nu garanţii, pentru că atunci când Dumnezeu porunceşte, El dă şi puterea necesară şi stiu că într-o zi voi vedea că a meritat.

Extras din ''Dacă vrei să umbli pe apă trebuie să cobori din barcă'' de John Ortberg

Capodopera creaţiei divine

Ce lucrare desăvârşită este sistemul nervos uman! Fiecare din organele corpului omenesc marturiseşte despre înţelepcinea divină a Creatorului .Fiecare dintre ele este în sine o operă de artă pe care nici o minte omenească n-ar fi putut-o concepe. Dintre toate insă, capodopera întregii creaţii dumnezeieşti este incomparabilul sistem nervos uman.

Dacă i-am cauta vreo asemănare în realizările omeneşti ar trebui să-l comparăm cu un uriaş complex telefonic. Dintr-un sector central (creierul cu milionale lui de celule) milioane de căi de comunicare se îndreaptă spre fiecare dintre organele motoare, şi dincolo de ele până la nivelul pielii unde se răsfiră încă o dată pentru a forma o vastă reţea terminală.

Orice gând elaborat în creier poate produce impulsuri care sunt dirijate apoi corect pe trasee nervoase înspre orice zonă a organismului. Şi invers, orice senzaţie sau stimul primit din partea mediului înconjurator este colectat şi transmis instantaneu pe aceleasi trasee nervoase înspre “analizatorul” central. Un continuu dute-vino într-un sistem de decizie-comunicare-informare perfect elaborat.

În afara creierului şi a măduvei spinării care constituie sistemul nervos central mai există şi sistemul nervos autonom (reflex), numit şi al “vieţii vegetative” compus în esenţă din fibre nervoase situate de-alungul coloanei vertebrale. Acesta comandă activităţile spontane ale organelor interne, ale vaselor şi glandelor şi influenţează de asemenea şi metabolismul, circulaţia şi respiraţia.

În realitate, cele doua sisteme nervoase, sunt strâns legate între ele şi deci interdependente. Toate funcţiile de ordin fizic depind în mare măsură de evoluţia şi condiţia stării noastre psihologice.

Cu adevărat o operă de artă unică! Rămânem muţi de admiraţie în faţa acestei minunăţii, pe care n-o putem nici cuprinde, nici stăpâni şi exclamăm odată cu psalmistul David: “Te laud ca sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletel meu lucrul acesta” (Psalm 139:14).

Este de la sine înţeles că un ansamblu atât de complex reacţionează cu maximum de sensibilitate faţă de tot, inclusiv şi faţă de ceea ce îi dăunează. Nervii pot fi obosiţi nu numai printr-o suprasolicitare psihică sau intelectuală, nu numai printr-o supraexcitare datorată consumului de alcool sau tutun, ci şi prin tulburări de ordin lăuntric, prin tensiuni psihologice nesănătoase - în special atunci când omul este stăpânit de resentimente sau temeri.

Duşmanul ereditar al omului, ne’mpăcatul şi ne’nduplecatul satan, ştie şi el toate acestea şi de aceea unele dintre atacurile sale preferate sunt îndreptate asupra sistemului nostru nervos. “El joacă pe nervii noştri ca pe clapele unui pian”. Pe un instrument atât de sensibil, pregătit de Dumnezeu pentru armonii şi partituri cereşti, el reuşeşte adesea să producă disonanţe devastatoare.

Trebuie să ne păzim pe noi înşine şi să-i acordăm sistemului nostru nervos cea mai mare atenţie de care suntem în stare. Dumnezeu ne-a încredinţat un instrument cu o fineţe extraordinară, iar noi avem obligaţia să-l păstrăm in cea mai bună stare şi să-l ferim de ceea ce îi poate provoca prejudicii. Nu putem face orice cu nervii noştri! Şi ei sunt proprietatea lui Dumnezeu de care într-o zi vom da socoteală. ..

Când bucuria invadează inima, nervii încep să se refacă, chiar dacă timpul şi mediul înconjurator a rămas acelaşi. Bine’nţeles că cel care traieşte mereu sub tensiunea îngrijorărilor şi a nesiguranţei, care se tulbură şi se enervează mereu, care lucrează totdeauna sub presiune, nu va fi în stare sa surâdă prea uşor şi nu va ajunge lesne la relaxarea sistemului sau nervos. Dar, dacă evocarea gândurilor plăcute este esenţială atunci când vrem să exersăm surâsul, dintre toţi oamenii din lume, creştinul este cel mai în măsură să procure nervilor săi relaxarea mult dorită. Numai el poate fi mulţumit cu orice şi poate vedea dincolo de toate aparenţele ostile mâna Dumnezeului care îl iubeşte şi care face ca “toate lucrurile să lucreze înspre binele celor ce-L iubesc”. Numai el se poate bucura de toate lucrurile, chiar şi de cele ne’nsemnate: de o floare, de o pasare, căci el le priveşte drept creaturi ale lui Dumnezeu, făcute pentru desfătarea lui. Şi tot numai el se poate ruga fără încetare (1 Tesal. 5:16-18).

Să ştii ca eşti un copil al lui Dumnezeu, numai atât şi ce motiv serios de bucurie! În această “bucurie a Domnului” stă “tăria noastră” (Neemia 8:10) căci Dumnezeu nu-şi uită copiii, ci îi călăuzeşte pe calea cea bună.

Bucuria creştină este superioară celorlalte forme de bucurie oferite de lumea aceasta, fiind netrecătoare şi independenta de condiţiile exterioare ale vieţii. Apostolui Pavel a experimentat şi el această bucurie, altfel nu ar fi putut să scrie: “Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filip. 4:4). “Totdeauna” înseamnă ” în toate împrejurările”. Un temperament sanguin este un fond foarte bun pentru însuşirea “exerciţiului surâsului”. Dar chiar şi sanguinul are zilele lui negre, când este incapabil de bucurie. Singur creştinul este “totdeauna” în stare să se bucure, căci bucuria lui este în el o roadă a Duhului Sfânt care-i permite în orice timp să-şi lumineze faţa cu un surâs şi să-şi procure sistemului nervos o mult dorită relaxare.

Să încredinţăm Domnului nervii noştri. Atunci ei vor fi în afară de orice pericol. Chiar şi nervii slăbiţi vor primi iarăşi putere şi vor fi păziţi de alte atacuri ale celui rău.

Anca Dragota

God's Pie

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Viaţa e...

Viaţa-i o comoară şi poţi s-o investeşti,
Te poţi considera bogat dacă trăieşti.
Dar viaţa e o glumă şi nimic nu vei avea
Dacă crezi că-ţi aparţine şi poţi să faci ce vrei cu ea.

Viaţa e o artă, aşa că evident,
Ca să şti să trăieşti ai nevoie de talent.
Oameni se pot considera artişti
Dar viaţa e mai mult decât să şti că exişti.

Viaţa ta e-a ta dar nu îţi aparţine,
Să şti că nu depinde nici măcar un pic de tine.
Viaţa a venit de undeva de sus,
Viaţa ta nu e a ta, e a lui Isus!

Contrast

Alege Viaţa !

Multe căi sunt în lumea aceasta
Ce te-mbie pe ele să mergi,
Dar la capătul lor este moartea
Şi e focul ce arde în veci.
Doar o cale îngustă te duce
Către viaţa eternă în Rai
Ea pace îţi aduce,
Prin jertfa de pe cruce.
Mergi pe ea, nu ezita...

Alege Viaţa când eşti la răscruce,
Isus să-ţi fie unicul ţel.
Când lumea nu stie unde s-apuce,
Alege Viaţa, alege-L pe El.

Dacă azi ai ales calea dreaptă,
Nu privi nici o clipă-napoi
Chiar de lupii, pe ea, te aşteptă
Şi ţi-e cerul bătut de ploi.
Multe căi sunt în lume, pe care
Să alerge, oamenii vor dori.
Poţi să mergi pe oricare,
La ultima parcare,
Te vei opri, orice-ar fi

Alege Viaţa, cât încă e vreme,
Isus te cheamă să mergi lângă El.
Alege cărarea luminii eterne,
Alege Viaţa, alege-L pe El

Chris

Mi-e dor...

Mi-e dor de cântul unui greieraş, fie el si răguşit de asta dată.
Mi-e dor de un vânt de seară cu miros de praf si flori.
Mi-e dor de un val ce se izbeşte furios în ţărmul tare şi stâncos şi.... îndepărtat.
Mi-e dor de un deal stâncos şi plin de spini sălbatici.
Mi-e dor de un nor mare, alb, ce rămânea pitic şi singur sub mine, un simplu călător, închis în pasărea de fier.
Mi-e dor de un chiot de copil ce răsuna cu ani în urmă pe uliţa din satul meu acum pustie.
Mi-e dor de câmpul plin de flori, legănate în bătaia unui vânt, acum milos şi în armonia unui glas de ciocârlie.
Mi-e dor de pârtia plină de copii şi oameni din ziua aceea c–am geroasă.
Mi-e dor de ploaia rece acum de toamnă, ce m-a lăsat ud şi zgribulind pe câmpul plin de bălţi şi ceată.
Mi-e dor de liniştea lacului ce ascundea în el milioane de vieţuitoare.
Mi-e dor, mi-e dor şi simt aşa...... ceva mă doare...
Mi-e dor de anii ce-au trecut, de luni, de zile, de nopţi trecute toate-n goana, ca o furtună dezlănţuită, ca un tren fugind prin gara părăsită

Iar de-mi va fi dată înc-o zi, o noapte, o lună, un an sau un cot de viaţă, promit că am să strâng mai mult în inima mea pustie parcă şi de astă dată. Să strâng, să dau, să rabd şi să iubesc mai mult si să m-apropiu de Tine Scumpe Tată.

Dă-mi doar libertatea!

"Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: 'Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina;" Geneza 2:16

Cat de multe vointe incrancenate, cat de multe orgolii ranite, cat de multe frustrari si dezamagiri au tulburat omenirea de-a lungul existentei ei din pricina unui singur gand ce i-a framantat atat de des pe oameni: "DE CE?! De ce Dumnezeu nu ne permite sa...? De ce Dumnezeu ne obliga sa...? De ce ne incartiruieste? De ce nu ne ofera dreptul de a trai dupa placere, de ce ne obliga sa traim dupa regulile Lui pe care uneori nici nu le intelegem?"Dragul meu, ai sub ochi tai acum, probabil unul dintre cele mai importante obstacole dintre om si Dumnezeu. Atat de simplu si cu efecte atat de distrugatoare! Este, de fapt, modelul dezbinarii creat cu abilitate de Lucifer, ingerul de lumina, care in implinirea planului sau a inteles cat de usor poti sa separi un om de Dumnezeu sau doi oameni unul de altul prin samanta neincrederii udata si intretinuta de lipsa de comunicare!Omul Il acuza astazi pe Dumnezeu de exercitarea si impunerea unei vointe arbitrare si desi o face voluntar sau involuntar, mijlocit sau nemijlocit, cu rea vointa sau din bune intentii, intotdeauna efectul este tendinta de eliberare de sub influenta unui Dumnezeu care "tine prea din scurt"! Ma doare aceasta lipsa de intelegere, ma doare ca El este discreditat in timp ce cuvintele Lui rasuna pana astazi din paginile Cartii Sfinte: "Poti sa mananci dupa placere..." Si cand citesti aceste cuvinte adu-ti aminte ca Adam si Eva au gustat din plin aceasta libertate pana cand, dupa o clipa de intrerupere a RELATIEI, au cazut ca robi in mainile dusmanului. Intr-adevar omul este un sclav si libertatea ii este ingradita dar, te rog, priveste cu atentie care este cauza...

Vrei libertatea? Si Dumnezeu vrea sa ti-o ofere! Pastreaza-te mereu in apropierea Sa si vei invata sa traiesti in libertate!

MÂNTUIT PRIN HAR

Este prin Harul lui Dumnezeu că cei păcătoşi sunt scăpaţi de o moarte rapidă, subită. Toporul ascuţit al dreptăţii ar cădea pe copacul neroditor dacă Isus Hristos nu ar mijlocii pentru noi "Scapă-l Tată". Mulţi din cei păcătoşi care îl acceptă pe Hristos îşi dau seama că prin mila lui Dumnezeu au fost scăpaţi de moartea în păcat.

Un soldat în timpul unei bătălii a fost lovit de un glonte exact în buzunarul de la haina militară, dar a rămas nevătămat din pricina unei monede aflată în buzunarul pe care glontele a lovit-o şi pe care scria DEI GRATIA (prin Harul lui Dumnezeu). Această întâmplare l-a pus pe gânduri care l-au condus la citirea unei broşuri pe carte a primit-o de la un creştin înainte de a pleca de-acasă. Prin citirea acestei broşuri a devenit un credincios in Isus Hristos.

Dragă prietene, eşti tu nemântuit? Cauţi tu căile vieţii? Adu-ţi aminte de cuvintele DEI GRATIA (prin Harul lui Dumnezeu) şi nu uita că prin Harul lui Dumnezeu suntem mântuiţi. Harul este un dar nemeritat, dar Dumnezeu ţi-l oferă ţie. Ce frumos sună pentru aceia care nu merită. Crimele sunt iertate, păcatele sunt aruncate în marea uitării de Mântuitorul nostru din dragoste, favoare şi har. Cuvântul "har" are acelaşi înţeles ca şi cuvântul "gratis". Rugăciunea lui Wickliffe a fost: "Doamne, mântuieşte-mă gratis". Nici un fel de muncă (efort) nu ţi-ar putea procura, oferii, mântuirea ci doar Dumnezeu îţi poate oferi aceasta gratis, fără nici un fel de plată. Harul îl primim prin credinţă în Isus Hristos. Oricine crede în El, nu va fi judecat (condamnat). O, păcătosule, permite-i lui Dumnezeu să-ţi dea harul de a privi la Isus şi a trăi.

Priveşte acum, astăzi este ziua acceptării.

C.H. Spurgeon

Este bun omul?

„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine..." Romani 7.18

Când Albert Einstein a publicat „teoria relativităţii", acest eveniment a lovit lumea învăţaţilor ca o bombă. Concluzia practică a acestei teorii era că legile naturii din mecanica clasică aveau doar valabilitate „relativă", şi anume numai în condiţiile care se găsesc în mod normal în natură. Pen­tru domeniul molecular sau chiar şi pentru univers au valabilitate alte legi, afirma Einstein. Mulţi oameni de ştiinţă n-au vrut să accepte acest lucru, dar până la ur­mă au fost nevoiţi să recunoască argumentele clare ale lui Einstein şi să gândească altfel.
Constatarea Cuvântului lui Dumnezeu, că omul este rău de la naştere, pare de necrezut multora. Biblia ara­tă clar că omul este incapabil să corespundă cerinţelor drepte ale lui Dumnezeu. Dovada este istoria de mii de ani a omenirii. Potopul este punctul de plecare al aces­tor argumente. Dumnezeu a salvat pe Noe şi familia sa. Dar urmaşii lui s-au ridicat împotriva iui Dumnezeu zidind turnul din Babei. Dumnezeu a dat oamenilor o altă şansă. El a ales un popor, i-a făcut cunoscut prin lege cerinţele Sale şi i-a oferit o favoare deosebită. Rezultatul a fost la fel ca la păgâni: Israel a căzut în idolatrie.

„Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum." Coloseni1.21

„Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege" (Galateni 4.4). Isus Hristos, „Fiul Omului", a venit pe acest pământ şi S-a supus de bunăvoie cerinţe­lor pe care nici un om nu Ie-a putut îndeplini. Deşi era Dumnezeu, a învăţat ascultarea, iar aceasta a însemnat pentru El suferinţă. Oamenii între care a trăit, s-au simţit condamnaţi prin viaţa Sa sfântă, închinată lui Dumnezeu, şi L-au urât. Ei au strigat: „Nu vrem ca omul acesta să împărătească peste noi" (Luca 19.14). Astfel, iudeii şi păgânii L-au pus pe cruce pe singurul Om drept de pe acest pământ.
Crucea de pe Golgota dovedeşte că omul este păcătos. Dar Dumnezeu a folosit tocmai moartea lui Hristos pen­tru a arăta că iubeşte păcătosul. Dumnezeu a ştiut dinainte că suntem pierduţi. Când oamenii din acel timp au strigat Celui răstignit: „Coboară-Te de pe cruce!", El ar fi putut să coboare de pe cruce. Dar El a vrut să ia asu­pra Sa judecata păcătoşilor, pentru ca duşmanii lui Dum­nezeu să poată fi salvaţi. Ceea ce L-a dus la cruce a fost dragostea. Jertfa lui Hristos este temelia prin care oa­menii îndepărtaţi de Dumnezeu, recunoscându-şi vina, pot fi împăcaţi cu El. - Nu însetează sufletul tău după această veste bună?

Spala-mi Doamne gândul

Spalà-mi Doamne gândul,
Spalà-mi Doamne viata,
Vreau sà fiu curat si plàcut în fata Ta
Numai Tu uzi zorii
Si împràstii ceata,
Numai Tu esti scutul sufletului meu

Spală-mi Doamne gândul,
Spală-mi Doamne viaţa
Si mă fă asemeni cu Tine mereu
Numai Tu urci zorii
Şi împrăştii ceaţa,
Numai Tu eşti scutul sufletului meu.

Spală-mi Doamne gândul,

Spală-mi Doamne viaţa,

Ia din mintea mea orice sfat al celui rău.

Vreau să fiu ca Tine

Să-ţi ascult povaţa,

Vreau să pot privi mereu în ochii Tăi.

Anotimpul vacanţelor

În luna august orăşelul meu îşi schimbă ritmul. Devine agitat, aerul e irespirabil, terasele sunt pline, maşinile claxonează. O invazie a oamenilor ce se întorc acasă.
Au reuşit sau nu la facultate cu plată sau fără plată, gata cu învăţătura, cu tocitul şi privirile mustrătoare ale mamei.
Se întorc şi cei risipiţi prin lume. Afişându-şi o maşină închiriată, mirosind a Occident îşi ascund pălmile crăpate, genunchii făcuţi terci, spinările încovoiate de la căpşuni. Au uitat jignirile şi umilinţele îndurate, banii puţini, autocarele care i-au dus. Mai răsăriţi sunt cei cu cetăţenie. Ei vin cu copiii şi soţia, familii aşezate ce şi-au propus să cheltuiască 1000 de Euro strânşi cu străşnicie de câteva luni.
La mare se duc puţini. Suntem prea departe şi oricum manele sunt peste tot. La munte nu ne ducem pentru că munţii sunt prea aproape. Tot anul îi vedem. Eventual vreo tabără.
Mi-am tot propus de zece ani să-mi iau concediu şi să uit de toate. De fiecare dată apare ceva şi mă opreşte. Ba vreo cununie, ba vreo situaţie neprevăzută şi tot cu ochii în soare rămân.
L-am întrebat pe un frate săptămâna trecută unde se duce în concediu şi m-a privit într-un anume fel de era să mă înşurubez în pământ. ,, Da ce, Isus a avut concediu ?” Scrie în Scriptură că a vrut, înainte să vină femeia canaaneancă la El, să plece undeva singur, dar oamenii au năvălit să le rezolve câte ceva. Adică El a vrut dar nu l-au lăsat alţii, dar chestia asta era prea grea pentru mintea fratelui.
Eu cred că vacanţa este reminiscenţa cerului în noi. Dumnezeu ne-a creat cu o viaţă care să fie o continuă vacanţă. Păcatul a întrerupt-o brutal şi de atunci ne mulţumim cu două săptămâni pe an şi tot nemulţumiţi suntem.
Din septembrie oraşul se goleşte. Şi totul e pustiu şi gol. Pe străzi şi în suflete. Vacanţele pe pământ au un anotimp a lor. Va veni vremea când vom pleca spre veşnica vacanţă.

Vladimir Pustan

Mama Rozi şi modulele cookie

O grămadă prinşi… Fraieri. Puteau simplu. Clik dreapta pe Internet Explorer, apoi proprietăţi, apoi ştergere module cookie, ştergere fişiere, ştergere istoric – OK. Şi totul se face alb „about: blank”. Bătrânii habar n-au. Ei sunt mulţumiţi că n-au televizor în casă, tu eşti mulţumit că ai văzut poze de poze, imagini de imagini, fete de fete. Capul stă acolo cu minte cu tot. Închizi ochii, tot imaginile alea le vezi. Ce rugăciune? Ce post? Ce Biblie?
Gata, eşti înfrânt! Nici o şansă pentru că mâine vrei mai mult. N-ai ajuns accidental acolo. Era posibil dacă ţi-ai instalat programe free sau shareware care conţin adware. Înţelegi, nu? Da, nu din cauza asta. Poate din cauza link-urilor sau site-urilor cu crack-uri. Da, nici aşa n-ai ajuns acolo. Ai căutat… Ai avut adresă. Eşti mai tare poate. Ai intrat prin file-sharing cu programe gen torent, lime-wire şi ţi-ai transferat marfă de marfă.
Totul e alb… Numa, conştiinţa nu. Ea e dalmaţian. Ce să ştie mamă-ta de chestiile astea? Deşi ai făcut nişte download-uri, n-are habar sora Rozi cu picioarele umflate, cu batic de naylon, care ţi-a mai făcut vreo şapte fraţi, să meargă pe ultimele fişiere vizionate cu playerul sau cu programele de vizionat poze.
Ar fi o soluţie ca babacul să dea clik dreapta pe Internet Explorer, apoi la proprietăţi, apoi la conţinut – control conţinut – activare după aia marchează, sex, nudity şi violence şi fericit dă OK. A doua soluţie, papa instalează windows cu mai mulţi useri, el e adminul şi dă la inamicii din casă drepturi limitate de download şi acces net. Poate să mă sune pe mine să-i explic nişte setări privacy, le pune pe maxim de intri şi pe google cu parolă.
Sau apucă şi învaţă să lucreze în DOS cu programe specifice…
Sau te pocăieşti tu, şmechere…
Dumnezeu te vede, e lângă tine, de El nu poţi şterge istoricul vieţii tale…
Ce site-uri ai vedea cu mama Rozi lângă tine?
BUZZ!!!

V l a d i m i r _ P u s t a n

www.ciresarii.ro

Păţania măgarului bătrân

Într-o bună zi, măgarul unui ţăran cazu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul cauta să vadă ce e de făcut. Până la urma, ţăranul hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei. Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei luară cate o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeţi bune de pământ, măgarul se potoli şi tăcu. Ţăranul privi în adâncul fântânei şi rămase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toată lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sări peste ghizduri şi ieşi fremătând...

Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi... Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de acest pământ şi să-l foloseşti pentru a urca un pas mai sus.

Fiecare din greutăţile noastre este o ocazie pentru un pas în sus. Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi. Foloseşte pământul pe care ţi-l aruncă peste tine ca să mergi înainte.

Aminteşte-ţi de cele 5 reguli pentru a fi fericit:

1) Curăţă-ţi inima de ură, frică, egoism.

2) Scuteşte-ţi mintea de preocupări inutile.

3) Simplifică-ţi viaţa şi fă-o mai frumoasă.

4) Dăruieşte mai mult şi aşteaptă mai puţin.

5) Iubeşte mai mult şi... scutură-te de pământ, pentru că în viaţa asta, tu trebuie să fii soluţia, nu problema.

Despre Biserică

Când te apasă greutăţile, lumea te striveşte, Biserica îţi poartă poverile.

Când simţi că te prăbuşeşti, lumea trece tavalugul peste tine, Biserica te ia în braţe şi te aduce înaintea Domnului.

Când greşeşti, lumea râde de tine şi te dă la o parte, Biserica iartă şi nădăjduieşte în mai bine.

Când te simţi singur, lumea nu te bagă în seamă, cei din Biserică îţi deschid casele lor şi te tratează ca pe un frate.

Când nu poţi să ţi pasul şi rămâi în urmă, lumea te părăseşte, Biserica se apleacă cu înţelegere şi te ia de mână.

Când îţi pierzi calmul şi te biruiesc nervii, lumea îţi răspunde cu aceeaşi monedă, Biserica iubeşte cu înţelegere şi aşteaptă cu răbdare.

Când ţi se deschide calea spre succes, lumea te trage de picioare înapoi invidioasă, Biserica te încurajează şi îţi face galerie.

Când eşti handicapat, lumea te clasează ca incompetent şi te izolează, Biserica te înconjoară cu dragoste şi te consideră copil al lui Dumnezeu.

Când ai păţit-o şi te-ai ars, lumea spune că aşa îţi trebuie şi te pune înapoi în banca ta, Biseica se repede să îţi lege rănile.

Când eşti în lipsă, lumea te dispreţuieşte, Biserica împarte cu tine tot ce are.

Când te năpădesc problemele, lumea îţi dă o sumedenie de sfaturi, Biserica te ia de mână şi merge alături de tine.

Când ţi se oferă o şansă să ajungi într-o poziţie importantă, lumea te laudă pe faţă dar te dispreţuieşte pe ascuns, Biserica se bucură.

Cel mai mic gest făcut din dragoste e mult mai folositor Bisericii, decât toate lucrările la un loc.
Biserica nu este o societate de sfinţi perfecţi, ci de candidaţi la sfinţenia perfectă.

Ana Şuldac

Iubitul meu Tată din ceruri,

A trecut atât de mult timp de când nu Ţi-am mai scris, te rog iartă-mă, dar în noaptea aceasta m-am hotărât să o fac. Îmi amintesc de ultima scrisoare ce Ţi-am trimis-o. Ţi-o aminteşti, nu? Durere, lacrimi, singurătate, neînţelegere... toate acestea aşternute pe câteva coli de hârtie cu miros de mucegai. Da, mucegai! Prinsese până şi hârtia mirosul de mucegai din viaţa mea. Ţi-am cerut iertare că nu mai credeam în nimeni şi-n nimic, că nu mai puneam preţ nici măcar pe propria-mi viaţă... şi m-ai iertat! Mulţumesc!
Iar acum, am atâtea să-Ţi spun, Doamne! Ştii... am realizat în ultima vreme că viaţa mea e ca o sinusoidă, cu urcuşuri şi coborâşuri, bucurii şi suferinţe. De fapt e un drum ce duce spre Tine. Câteodată, ea, viaţa, are darul de a mă lua în mâinile ei şi de a mă scutura bine, vrând, parcă, să mă trezească din amorţire. Şi-atunci înţeleg un lucru: că Tu mă însoţeşti mereu, că eşti pentru mine Mâna întinsă ori de câte ori mă împiedic şi umărul pe care mă sprijin atunci când nu mai pot merge. De-atâtea ori rătăcesc pe cărările vieţii, pierzându-mă după false străluciri, dar Tu, Tată, mă treci ca o punte peste prăpastia din mine.
Sunt conştientă, mai mult ca niciodată, de faptul că viaţa trece ca un abur, iar pentru a fi fericită cu adevarat e timpul să îi dau valoarea cuvenită. Oare cum aş putea să Îţi mulţumesc că prin jertfa lui Isus m-ai transformat într-un abur ce se îndreaptă spre înălţimi, un abur în care razele soarelui se desfac arătând lumii curcubeul?!
Am ţinut din toată inima să-Ţi scriu scrisoarea aceasta. Ardea dorinţa în mine de a-Ţi mulţumi pentru toate bucuriile şi împlinirile vieţii mele, dar încă şi mai mult pentru toate lacrimile şi suferinţele, pentru că, mai ales acestea m-au adus mai aproape de Tine.
Îţi mulţumesc nespus de mult pentru armonia în care trăiesc, pentru scânteia de divinitate pe care mi-o insufli zilnic, pentru familie, prieteni şi pentru învăţătură.
Îţi mulţumesc că eşti Iubire şi că mi Te-ai arătat în îmbrăţişarea caldă a razelor de soare, în mângâierea picurilor de ploaie, în strălucirea stelelor pe cer, în verdele tare al ierbii şi în zâmbetul din ochii copilaşilor din jurul meu. Îţi mulţumesc că îmi îndrumi paşii pe calea ce trebuie să o urmez şi-mi alungi spaima de întuneric, făcând să răsară curcubeul.
Îţi mulţumesc că eşti Cuvânt. Cuvânt de laudă, de încurajare, Cuvânt ce îmi spune că pentru cineva chiar exist. Îţi mulţumesc că îmi îngădui să trăiesc între răsărit şi apus, răsărind chiar şi atunci când... apun.
Doamne, în timp ce-Ţi scriu aceste cuvinte, te simt în liniştea ce s-a lăsat în juru-mi! Ştiu că scrisoarea mea a fost citită deja de Tine şi cel mai probabil lucru e că Te pregăteşti să-mi scrii şi Tu. De aceea nu mai pierd nici o secundă! Îngenunchiez şi aştept în tăcere răspunsul Tău, Doamne!!!

Cu toată dragostea,
din partea fiicei Tale peaiubite

Laura Magdaş