O scrisoare pentru tine

Dragul meu,

Vroiam sa stii ca te iubesc si ca ma gandesc la tine mereu. Te stiam inainte de inceperea timpului. Stiu chiar cate fire de par sunt in capul tau! Asa parinte, asa fiu - esti creat dupa chipul si asemanarea Mea. Nu numai ca am planuri cu privire la tine, dar ti-am dat si abilitatile necesare pentru a le implini, si ceea ce dau Eu, nu-ti poate lua nimeni,insa nu neglija aceste daruri,nu uita sa le exersezi si sa le pui in miscare zilnic. Fii linistit caci am inceput o lucrare buna in tine si o voi duce la bun sfarsit. Eu totdeauna termin ce am inceput. Cuvantul Meu cu privire la tine este daltuit pentru totdeauna in Cer. Dedicarea Mea fata de tine este eterna. In viata aceasta vei infrunta adversitati, insa inveseleste-te, i-am luat diavolului puterea de a-ti face rau, iar lumii puterea de a te distruge. Nu uita ca atunci cand esti la stramtorare, Eu sunt aproape. Da-mi Mie poverile tale si Eu te voi sprijini. Cand esti coplesit de problemele vietii, sprijina-te de Mine. Voi fi stanca ta si turnul tau de adapost. Chiar si de vei cadea din cand in cand, nu vei fi rapus,pentru ca stai ocrotit in palma Mea. Insa ai grija, nu asculta sfatul celor orbi spiritual si nu te invarti in cercurile scepticilor. Cuvantul Meu sa-ti fie desfatarea si vei fi roditor si prosper in tot ceea ce faci, ca un stejar care creste langa un rau.

Cu multa dragoste,
Tatal tau.

PS: Mi-ar face mare placere sa-mi scrii si tu...

Gramatica vietii

Invatati aceasta gramatica! Traiti mai degraba activ decat pasiv, ganditi-va mai degraba la ceea ce faceti decat la ceea ce vi s-a intamplat. Traiti mai degraba la modul indicativ decat la cel conjunctiv, preucupati-va de lucruri asa cum sunt ele, nu asa cum ar putea sa fie. Traiti intens prezentul, impliniti datoria pe care o aveti acum, fara regrete fata de ceea ce a fost sau griji pentru ceea ce va fi.Traiti la persoana intai, criticati-va pe voi mai degraba decat pe ceilalti. Traiti la modul singular, mai preocupati de aprobarea propriei voastre constiinte decat de aplauzele multimii. Daca doriti un verb pe care sa-l conjucati intreaga viata, nu veti gasi unul mai bun decat verbul A IUBI.

Limitele libertatii

Toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos.
Toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapinire pe mine.

Despre dragoste...

- Constiinta datoriei fara dragostea te face morocanos.
- Raspunderea fara dragostea te face brutal.
- Dreptatea fara dragostea te face dur.
- Priceperea fara dragostea te face ipocrit.
- Cunoasterea fara dragostea te face incapatanat.
- Stapanirea fara dragostea te face avar.
- Credinta fara dragostea te face fanatic.
- O viata fara dragostea nu are sens.

Cuvinte importante

- Cel mai putin important cuvant EU
- Cel mai important cuvant NOI
- Cele mai importante 2 cuvinte VA MULTUMESC
- Cele mai importante 3 cuvinte TOTUL ESTE IERTAT
- Cele mai importante 4 cuvinte CARE ESTE PAREREA DVS.
- Cele mai importante 5 cuvinte AI FACUT O TREABA BUNA
- Cele mai importante 6 cuvinte VREAU SA TE INTELEG MAI BINE

Descurajarea

Descurajarea se naste din nemultumirea fata de trecut, dezamagirea fata de prezent si de increderea in viitor. Ea aduna la un loc ingratitudinea fata de binecuvantarile de ieri, indiferenta fata de oportunitatile de astazi si nesiguranta fata de surprizele zilei de maine. Cine este imbolnavit de ea este orb la frumusetea din jur, surd la gemetele celor aflati in suferinta si fara grai langa cei care au nevoie de nadejde. Manifestarile ei cuprind lipsa de rabdare, imaturitatea in gandire si cartirea fata de Dumnezeu.
"Sufletul nostru incarunteste inaintea parului", a observat cineva. Descurajarea ne poate afecta la toate varstele. Cea mai comuna cauza a ei este pierderea temporara a perspectivei din viitor. Incredinteaza-ti viitorul in mana Domnului si te vei bucura iarasi de viata.
Uneori, Dumnezeu ne aseaza in intunerec ca sa vedem ca El este Lumina.
Dificultatile ne intaresc sufletul, tot asa cum munca ne intareste trupul.

NU UITA NICIODATA ...

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Caută fericirea...

1.Cauta fericirea-si nu o vei gasi niciodata.
Cauta banii, si vei deveni bogat si poate corupt.
Cauta-te numai pe tine insuti, si vei fi plin de eul tau si poate foarte infumurat.
Cauta fericirea. Iti este oferit spre cumparare in cutia de scrisori, prin afise si anunturi pe strazi si drumuri, in pravalii si magazine, in toate reclamele de pe toate canalele de televiziune. Ti se vand mii de vise intr-o lume care vorbeste de o mie de ori mai mult despre fericire…si minte. Cauta fericirea in bani si averi, si nu o vei gasi niciodata.
2.Incepe ziua cu un zambet. Incepe fiecare dimineata cu o inima prietenoasa. Munca te va obosi atat, vei putea sa te bucuri mai mult de partile frumoase ale vietii. Pentru semeni, o fata vesela in fiecare zi este o noua raza de soare. Daca iese prost, nu prea pui la inima. Propria suparare devine mai mica si povara celorlalti mai usoara. Un bolnav prinde curaj datorita tie si cine este in intuneric vede o raza de speranta. O fata prietenoasa si un cuvant prietenos devin ingeri salvatori.
Nu, nu nu ai o faţă urată. Nu cred asta. Toate feţele sunt frumoase, daca in spatele lor se afla o inima buna. Si faţa ta cea mai frumosa este faţa prietenoasa. De aceea, stai in fiecare dimineata in fata oglinzii cu acest mic exercitiu al inimii: „omule fii multumit ca traiesti.Azi nu exista o fata amarata.O fata trista nu este nimanui de folos.Va fi o zi buna. Vreau sa fiu recunoscator.Inima mea sa fie libera de ura si invidie.Pot sa fiu fericit.”
3. De ce gandesti mereu ca ceilalti- prieteni, cunoscuti, vecini- au mai mult noroc? Spui atat de usor: celorlati le merge mult mai bine . Iar eu imi dau toata silinta si nu realizez nimic.Malul celalalt este intotdeauna mai frumos. Este mai departe, iar tu privesti fix, ca inmarmurit, aparentele frumoase. Te-ai gandit vreodata ca si cei de pe celalalt mal se uita la tine si se gandesc ca tu ai mai mult noroc, pentru ca si ei vad numai aparentele inselatoare. Grijile tale, mici si mari, pe acelea ei nu le cunosc.”

Singurătatea

Ce-i viata mea ma-ntreb cu-amar
Sa fie ea un lung cosmar?
Sau poate -un set de intrebari
La care un raspuns azi cer ?
Sau poate un nimic un gol
nascandu-ma, traind sa mor?
Gasit-am pare un raspuns,
Dar, totusi pare-a fi confuz.
Raspunsul dat e inversat
,, Si gol raman instrainat.
Nimic nu sunt, nimic am fost,
Viata -mi pare fara rost.
Nimic voi fi cat voi trai,
Nimic si-atunci, cand voi muri.
Dorit-am viata s-onteleg,
Un scop, un sens de ea sa leg.
C-o dragoste s-o impresor.
Dar, fara dragoste-am sa mor.
Respins de multi, urat de toti,
Sunt pus alaturi de cei morti.
De ce sa fiu cand eu nu sunt?
Cand toti ma-ngroapa in mormant!
Imi pare totul un cosmar,
La fiecare pas tresar,
Iar omu-mi pare-atat de crud
Astfel ca plang, si plang demult.
Am plans cu dor, dar fara rost
Am plans cu-amar,traind in post,
Am plans in suflet chinuit,
Am plans sa nu fiu auzit...
Dar lacrimi grele ce au curs,
Suspinele ce le-am ascuns,
Durerea sufletului meu,
Erau in ochi la Dumnezeu!
Cand eu plangeam, plangea si El!
Cand ma durea, simtea la fel,
Cand ma-ntrebam cu-amar si chin,
Nu-i auzeam a Lui suspin.
Cand ma vedeam nimic, un gol,
Cand fara sens parea ca mor,
Eu nu stiam, ca El a fost,
Alaturea cu mine-n post!
Tristetea mea a fost candva
Cand nu stiam ca Cineva
C-un sens cu-n scop m-a faurit
Ca sa iubesc - sa fiu iubit!
Si-acum nu plang, nu plang demult!...
Chiar dac-a fost ieri un trecut
In care suspinam cu greu...,
Azi insa este Dumnezeu!
In El gasit-am un raspuns,
Si astazi, nu mai sunt confuz!
Raspunsul nu e inversat
E a devarul Cautat!!!

Nicu Holban

Eseul lui Brian

Brian Moore, în vârstă de 17 ani, a murit pe 27 mai 1997. Venea de la un prieten spre casă când maşina lui s-a izbit de un stâlp de electricitate. A ieşit din maşină nevătămat, dar a călcat pe un fir de curent căzut şi a fost electrocutat.
Părinţii lui au păstrat o copie a unui eseu al lui Brian, scris cu puţin timp înainte de decesul acestuia şi găsit în dulapul lui de la liceul pe care îl frecventa. „Cred că Dumnezeu l-a folosit pentru un scop, iar noi ar trebui să găsim scopul acesta şi să facem ceva cu el" a spus doamna Moore despre eseu. Ea şi soţul ei vor să împărtăşească viziunea fiului lor despre viaţă şi moarte.
Iata eseul:

În acea stare între trezire şi visare, m-am găsit în Camera de Sus. Nu zăream obiectele din jur, cu excepţia unui perete acoperit cu dosare. Camera era lipsită de viaţă, cu micile ei fişe, era un sistem rudimentar de catalogare a vieţii mele. Aici erau scrise faptele mele din fiecare moment, mari şi mici, cu detalii pe care memoria mea nu le putea cuprinde. Un sentiment de uimire şi curiozitate, amestecat cu frică, s-a stârnit în mine pe măsură ce am început să deschid dosare la întâmplare şi să le citesc. Unele mi-au adus bucurie şi amintiri plăcute, altele ruşine şi regrete aşa de puternice că m-aş fi uitat peste umăr să văd dacă nu se mai uită cineva.
Un dosar „Prieteni" era lângă cel pe care scria „Prietenii pe care i-am trădat". Titlurile erau aranjate de la cele lumeşti la cele cu totul deosebite. „Cărţi pe care le-am citit". „Minciuni pe care le-am spus". „Sprijin pe care l-am acordat". „Glume la care am râs". Unele erau aproape exagerate în exactitatea lor: „Lucruri pentru care am întristat pe fraţii mei". La altele nu am putut să râd: „Lucruri pe care le-am făcut la mânie". „Lucruri pentru care am bombănit în şoaptă către părinţii mei".
Nu încetam să fiu surprins de conţinutul lor. Adesea erau mult mai multe fişe decât mă aşteptam, alteori erau mai puţine decât speram. Am fost de-a dreptul copleşit de adevăratul volum al vieţii pe care am trăit-o. Să fi fost posibil ca la anii mei să pot umple fiecare din miile sau chiar milioanele de fişe? Dar fiecare fişă a confirmat adevărul. Fiecare era scrisă cu propriul meu scris. Fiecare era semnată cu semnătura, mea.
Când am scos dosarul „Programe TV la care m-am uitat", mi-am dat seama că el creştea pe măsură ce îl scoteam pentru a putea cuprinde conţinutul lui. Fişele erau împachetate strâns, şi chiar după doi sau trei metri nu am ajuns la capăt. L-am închis ruşinat. nu atât pentru calitatea progra-melor. cât pentru timpul enorm pe care acel dosar îl reprezintă.
Când am ajuns la un dosar numit „Gânduri desfrânate". am simţit un fior prin tot trupul. Am scos dosarul doar 1 cm, fără a dori să-i verific mări-mea şi am scos o fişă. Conţinutul ei detaliat m-a cutremurat. Mi s-a făcut rău la gândul că un asemenea mo-ment a fost înregistrat. O furie aproape animalică m-a cuprins. Un gând îmi domina mintea: „Nimeni nu trebuie să vadă aceste fişe. Nimeni nu trebuie să vadă această cameră! Trebuie să le distrug!"
Într-o furie nebunească am smuls dosarul. Trebuia să îl golesc şi să ard fişele. Le-am apucat de un capăt şi am început să îl lovesc de podea, dar nu am putut să scot nici măcar o fişă. Am devenit disperat şi am smuls o fişă afară, dar era tare ca şi oţelul când am încercat să o sfâşii.
Învins şi complet neajutorat am pus dosarul înapoi în deschizătura lui. Am plecat cu fruntea spre perete.
Am aruncat o privire autocompătimitoare. Şi atunci am văzut dosarul: „Oameni cu care am împărtăşit Evanghelia". Mânerul lui era mai strălucitor decât al celor din jurul lui. mai nou. aproape nefolosit. Am tras de mâner şi o cutie mică, nu mai lungă de 3 cm. mi-a căzut în mână. Puteam să număr pe degetele de la o mână fişele pe care le conţinea.
Atunci mi-au dat lacrimile. Am început să plâng cu hohote atât de puternice încât mă durea. Au început în stomac şi apoi mi-au scuturat tot corpul. Am căzut în genunchi şi am plâns. Am plâns de ruşine, cea mai copleşitoare ruşine dintre toate.
Rafturile cu dosare se învârteau în ochii mei plini de lacrimi. „Nimeni nu trebuie să afle vreodată de această cameră! Trebuie să o încui şi să ascund cheia!"
Dar apoi. după ce mi-am şters lacrimile, l-am văzut pe El. „Nu, nu El aici! Oh, oricine, dar nu Isus". Am privit neajutorat cum El a început să deschidă dosarele şi să citească fişele. Nu puteam îndura să văd răspunsul Lui. In momentele în care reuşeam să privesc faţa Lui. am văzut o întristare mai adâncă decât a mea. Părea că merge intuitiv la cele mai rele dosare. De ce trebuia să le citească pe toate?
În final S-a întors şi a privit spre mine. A privit spre mine cu milă în ochi. dar cu o milă care nu m-a mâniat. Am plecat capul, mi-am pus faţa în mâini şi am început să plâng din nou. A venit spre mine şi m-a îmbrăţişat. Ar fi putut zice atât de multe lucruri, dar nu a zis un cuvânt. Doar a plâns împreună cu mine.
Apoi S-a ridicat şi S-a întors la peretele cu dosare. A început din-tr-un capăt al camerei şi a luat dosarele unul câte unul şi a scris numele Lui peste al meu pe fiecare fişă. „Nu!" Am strigat repezindu-mâ spre El. Tot ce puteam să zic era: „Nu, nu!!!", pe când trăgeam fişa de la El. Numele Lui nu ar trebui să fie pe această fişă dar era acolo, scris în roşu. atât de puternic, atât de intens, atât de viu. Numele lui Isus 1-a acoperit pe al meu. Era scris cu sângele Lui.
Blând, El a luat fişa de la mine. A zâmbit, un zâmbet trist şi a continuat să semneze fişele. Nu cred că voi înţelege vreodată cum a făcut-o aşa de repede, dar în clipa următoare L-am auzit închizând ultimul dosar şi venind înapoi la mine. Şi-a pus mâna pe umărul meu şi a zis: „S-a terminat!" M-a condus afară din cameră. Nu era nici o încuietoare la uşa ei. Încă mai erau fişe ce urmau a fi scrise.

Sursa: Revista "Cuvantul Adevarului" seria II Anul XVI nr. 9