Iubitul meu Tată din ceruri,

A trecut atât de mult timp de când nu Ţi-am mai scris, te rog iartă-mă, dar în noaptea aceasta m-am hotărât să o fac. Îmi amintesc de ultima scrisoare ce Ţi-am trimis-o. Ţi-o aminteşti, nu? Durere, lacrimi, singurătate, neînţelegere... toate acestea aşternute pe câteva coli de hârtie cu miros de mucegai. Da, mucegai! Prinsese până şi hârtia mirosul de mucegai din viaţa mea. Ţi-am cerut iertare că nu mai credeam în nimeni şi-n nimic, că nu mai puneam preţ nici măcar pe propria-mi viaţă... şi m-ai iertat! Mulţumesc!
Iar acum, am atâtea să-Ţi spun, Doamne! Ştii... am realizat în ultima vreme că viaţa mea e ca o sinusoidă, cu urcuşuri şi coborâşuri, bucurii şi suferinţe. De fapt e un drum ce duce spre Tine. Câteodată, ea, viaţa, are darul de a mă lua în mâinile ei şi de a mă scutura bine, vrând, parcă, să mă trezească din amorţire. Şi-atunci înţeleg un lucru: că Tu mă însoţeşti mereu, că eşti pentru mine Mâna întinsă ori de câte ori mă împiedic şi umărul pe care mă sprijin atunci când nu mai pot merge. De-atâtea ori rătăcesc pe cărările vieţii, pierzându-mă după false străluciri, dar Tu, Tată, mă treci ca o punte peste prăpastia din mine.
Sunt conştientă, mai mult ca niciodată, de faptul că viaţa trece ca un abur, iar pentru a fi fericită cu adevarat e timpul să îi dau valoarea cuvenită. Oare cum aş putea să Îţi mulţumesc că prin jertfa lui Isus m-ai transformat într-un abur ce se îndreaptă spre înălţimi, un abur în care razele soarelui se desfac arătând lumii curcubeul?!
Am ţinut din toată inima să-Ţi scriu scrisoarea aceasta. Ardea dorinţa în mine de a-Ţi mulţumi pentru toate bucuriile şi împlinirile vieţii mele, dar încă şi mai mult pentru toate lacrimile şi suferinţele, pentru că, mai ales acestea m-au adus mai aproape de Tine.
Îţi mulţumesc nespus de mult pentru armonia în care trăiesc, pentru scânteia de divinitate pe care mi-o insufli zilnic, pentru familie, prieteni şi pentru învăţătură.
Îţi mulţumesc că eşti Iubire şi că mi Te-ai arătat în îmbrăţişarea caldă a razelor de soare, în mângâierea picurilor de ploaie, în strălucirea stelelor pe cer, în verdele tare al ierbii şi în zâmbetul din ochii copilaşilor din jurul meu. Îţi mulţumesc că îmi îndrumi paşii pe calea ce trebuie să o urmez şi-mi alungi spaima de întuneric, făcând să răsară curcubeul.
Îţi mulţumesc că eşti Cuvânt. Cuvânt de laudă, de încurajare, Cuvânt ce îmi spune că pentru cineva chiar exist. Îţi mulţumesc că îmi îngădui să trăiesc între răsărit şi apus, răsărind chiar şi atunci când... apun.
Doamne, în timp ce-Ţi scriu aceste cuvinte, te simt în liniştea ce s-a lăsat în juru-mi! Ştiu că scrisoarea mea a fost citită deja de Tine şi cel mai probabil lucru e că Te pregăteşti să-mi scrii şi Tu. De aceea nu mai pierd nici o secundă! Îngenunchiez şi aştept în tăcere răspunsul Tău, Doamne!!!

Cu toată dragostea,
din partea fiicei Tale peaiubite

Laura Magdaş