Mi-e dor...

Mi-e dor de cântul unui greieraş, fie el si răguşit de asta dată.
Mi-e dor de un vânt de seară cu miros de praf si flori.
Mi-e dor de un val ce se izbeşte furios în ţărmul tare şi stâncos şi.... îndepărtat.
Mi-e dor de un deal stâncos şi plin de spini sălbatici.
Mi-e dor de un nor mare, alb, ce rămânea pitic şi singur sub mine, un simplu călător, închis în pasărea de fier.
Mi-e dor de un chiot de copil ce răsuna cu ani în urmă pe uliţa din satul meu acum pustie.
Mi-e dor de câmpul plin de flori, legănate în bătaia unui vânt, acum milos şi în armonia unui glas de ciocârlie.
Mi-e dor de pârtia plină de copii şi oameni din ziua aceea c–am geroasă.
Mi-e dor de ploaia rece acum de toamnă, ce m-a lăsat ud şi zgribulind pe câmpul plin de bălţi şi ceată.
Mi-e dor de liniştea lacului ce ascundea în el milioane de vieţuitoare.
Mi-e dor, mi-e dor şi simt aşa...... ceva mă doare...
Mi-e dor de anii ce-au trecut, de luni, de zile, de nopţi trecute toate-n goana, ca o furtună dezlănţuită, ca un tren fugind prin gara părăsită

Iar de-mi va fi dată înc-o zi, o noapte, o lună, un an sau un cot de viaţă, promit că am să strâng mai mult în inima mea pustie parcă şi de astă dată. Să strâng, să dau, să rabd şi să iubesc mai mult si să m-apropiu de Tine Scumpe Tată.